Site icon Gazeta Brașovului

„ Ce urmează pentru elevii brașoveni în următoarea perioadă dat fiind faptul ca greva continuă?” – comunicat de presă din partea Consiliului Județean al Elevilor Brașov

*Ce urmează pentru elevii brașoveni în următoarea perioadă dat fiind faptul ca greva continuă?*
Ieri, 8 iunie, cu doar câteva zile înaintea susținerii probelor de competențe de la Bac, a fost anunțată decalarea acestora cu doua zile față de calendarul inițial adoptat.
Cu toate că în urmă cu câteva zile, doamna ministru al educației, Ligia Deca, propunea, dat fiind contextul dat, anularea probelor de competențe și echivalarea acestora cu media notelor obținute la respectivele materii pe parcursul liceului, această propunere nu a fost adoptată, competențele urmând sa fie susținute de elevii claselor a XII-a, însă cu doua zile mai târziu față de calendarul aflat in vigoare până astăzi. Inițial, aceste probe ar fi trebuit susținute în perioada 12-21 iunie, perioadă ce a fost înlocuită cu 14-23 iunie.
Cu toate că probele de competențe au fost decalate, probele scrise, atât la Evaluarea Națională cât și la Bac, vor fi susținute conform aceluiași program care a fost anunțat și pana acum, aproximativ 183.000 de elevi de clasa a VIII-a urmând sa sustina Evaluarea Națională în perioada 19-22 iunie 2023 și aproximativ 142.000 elevi de clasa a XII-a urmând să susțină probele scrise ale Bacului în perioada 26-29 iunie 2023.
De asemenea, o alta modificare ce ii vizează pe elevii claselor a VIII-a si a XII-a este prelungirea perioadei de înscriere pentru examenele pe care urmează sa le susțină, până la data de 13 iunie.
Totodată, au fost adoptate anumite măsuri ce vizează elevii tuturor claselor, în Monitorul Oficial fiind publicat Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea si completarea „Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar”, conform căruia:
– „În anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.”
– „În anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.”
Ligia Deca mai precizează și că situațiile școlare pot fi încheiate doar de către profesorul ce preda la clasă: „Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea și nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă”
Andra Gheorghe director al departamentului Avocatul Elevului în cadrul CJE Brașov.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version