Site icon Gazeta Brașovului

Lucian Patrașcu, PSD Brașov – „ Coliban REFUZĂ implementarea proiectelor propuse de mine deși sunt benefice pentru Brașov”

 

Ca atare, Coliban nu include intenționat pe ordinea de zi proiectele benefice pentru Brașov propuse de mine, introducând doar proiecte care i-ar aduce lui și partidului din care provine capital electoral. Brașovenii stau în trafic, brașovenii nu beneficiază de parcări, de pasaje, de parcuri, de zone de agrement, de „ Orășelul Copiilor” pentru că primarul Coliban se opune permanent introducerii acestora pe ordinea de zi, proiectele neajungând niciodată să fie supuse votului membrilor Consiliului Local.

 

Acesta este un exemplu clar și fără echivoc a manipulării ce vine din partea USR cu scopul de a obține avantaje electorale. Suntem în fața unui joc politicianist ieftin, dăunător pentru brașoveni și pentru dezvoltarea Brașovului, axat pe incapacitatea actualului primar de a-și îndeplini obiectivele promise în campania electorală. El preferă să ascundă de ochii publicului propunerile benefice care nu vin de la el, ba mai mult, uneori extrage ideile esențiale din proiectele propuse de mine pe care mai apoi le include pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu Local într-o formă reinterpretată. Și aici aduc ca exemplu gratuitatea pe mijloacele de transport în comun pentru diferite categorii de locuitori ai Brașovului. Dacă propunerea mea prevedea gratuitatea pe mijloacele de transport în comun pentru toți locuitorii Municipiului Brașov, Coliban a venit cu o propunere axată pe această idee, a gratuității, dar reinterpretată, astfel Consiliul Local Brașov ajungând să ofere gratuitate doar anumitor categorii de cetățeni.

 

În ceea ce privește situația piețelor volante, propunerea mea a fost ca fiecare cartier care nu are piață, să beneficieze de o piață volantă. Propunerea avansată de către primar a fost un soi de piață itinerantă, care își schimbă săptămânal locul de desfășurare. Astfel, această piață în loc să fie în același loc în fiecare săptămână, pentru a crea predictibilitate atât pentru comerciant cât și pentru beneficiar, soluție care ar fi rezolvat aprovizionarea cu legume și fructe proaspete a cetățenilor din zonele acoperite de piețele volante, este aproximativ lunară.

 

Exemplele pot continua și cu alte proiecte propuse de mine, care au fost modificate și incluse în alte planuri ale USR-ului – monitorizarea în timp real a locurilor de parcare din centru sau montarea de defibrilatoare automate în zonele aglomerate ale orașului.

 

Coliban REFUZĂ implementarea proiectelor propuse de mine deși sunt benefice pentru Brașov. Acest lucru este foarte clar, iar brașovenii trebuie să înțeleagă faptul că administrația USR a Brașovului este o administrație profund ostilă cetățenilor, o administrație care urmărește o agendă internă a partidului, nicidecum agenda publică și nevoile cetățenilor, și care în loc să dezvolte potențialul Municipiului Brașov, îl condamnă la subdezvoltare într-o manieră iresponsabilă.

 

Subprefect Lucian Patrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov

Exit mobile version