Site icon Gazeta Brașovului

Raluca Maria Stancu, Consilier local PSD Brașov – „Nu putem vorbi despre Brașov ca fiind un oraș european când pe anumite străzi lipsește iluminatul public”

 

            „Dacă ajungem noaptea în zona Fundăturii, avem senzația că am nimerit într-un oraș fantomă. Lipsa iluminării stradale creează o stare de pericol iminent pentru trecătorii din zonă, mai ales că pe o bună bucată din stradă lipsesc trotuarele, sau există trotuar destul de îngust doar pe o parte a străzii a declarat Raluca Maria Stancu, consilier local PSD Brașov.

            Reamintim faptul că la sfârșitul lunii iunie a avut loc o întâlnire între locuitorii din zona străzii Fundăturii din Brașov și consilierul local Raluca Maria Stancu. Subiectul acelei întâlniri a fost acela de a afla propunerile locuitorilor în legătură cu crearea unei stări de siguranță și confort pentru locuitorii din această zonă a Brașovului. Strada respectivă a devenit intens circulată datorită faptului că este unul dintre traseele care leagă municipiul Brașov de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, și locuitorii au transmis consilierului local faptul că pentru a fi îndeplinite câteva condiții minime de circulație în siguranță a pietonilor, ar fi necesare trasarea a două treceri de pietoni precum și montarea limitatoarelor de viteză aferente.

            „Acum două săptămâni, am semnalat o serie de nereguli transmise de către locuitorii din zonă, precum existența rampei de deșeuri amplasată chiar lângă un loc de joacă pentru cei mici, loc de joacă care la rândul lui necesită igienizare și lucrări de întreținere, precum și existența unui teren de fotbal impracticabil și neîngrijit care ar putea fi transformat în câteva terenuri de sport mai mici pentru diferite discipline sportive – minifotbal, handbal, baschet și tenis. Asta pe lângă alte câteva situații pe care le-am comunicat atunci. Acum revin pentru a semnala situația iluminatului public. Vorbim de o situație gravă în care se regăsesc brașovenii din zonă.

            Remarc faptul că administrația publică locală evită zonele considerate mărginașe, fiind preocupată de organizarea de forumuri ale orașelor verzi și mai puțin de grijă pentru copiii noștri care se joacă la doi pași de pubele de gunoi. Nu putem vorbi despre Brașov ca fiind un oraș european când pe anumite străzi lipsește iluminatul public” a transmis consilierul local.

            „Voi sesiza executivului Primăriei Brașov și situația iluminatului public de pe strada Fundăturii. Vorbim tot timpul despre un climat de siguranță și confort pentru brașoveni, dar zonele considerate mărginașe ale municipiului sunt lăsate la voia întâmplării, nefiind prioritare pentru actuala administrație publică locală care este preocupată cu inaugurarea de terenuri de sport și de WC-uri publice automatizate în timp ce situații grave, care necesită o rezolvare rapidă, sunt ignoratea concluzionat Raluca Maria Stancu, consilier local PSD Brașov.

   

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version