“Zâmbet frumos”, proiectul PSD ce prevede acordarea de tratamente stomatologice gratuite – sigilarea molarului de 6 ani, prin intermediul cabinetelor stomatologice din școli a fost pus în dezbatere publică.
“ Ne-am obișnuit deja cu practicile celor de la USR: minciună, hoție și plagiat, ambalate frumos, astfel încât să mai câștige capital politic și din simpatia ce a mai rămas pentru ei, în rândul brașovenilor.
Așa cum opinia publică știe, dar și cum fiecare coleg consilier local, acest proiect, privind accesul gratuit și facil la tratamente stomatologice pentru copii, îmi aparține de la A la Z. De la inițiativa depusă în august 2021, la cele câteva întâlniri cu medicii specialiști ai Colegiului Medicilor Stomatologi Brașov, dar și cu departamentele de specialitate din Direcția de Asistență Socială, până la mediatizarea în presă, internet, radio, televiziune, a inițiativei de proiect în toate formele, aceasta este în integralitate munca mea, energia și eforturile depuse, pentru a creiona un astfel de proiect.
În tot acest timp, de la ideea de a deconta sub forma unor vouchere, aparatele ortodontice, am încercat să îmbunătățim proiectul și am ajuns la concluzia că ar fi mai indicat și mai necesar tratamentul cariilor – sigilarea molarului de 6 ani, urmând ca mai apoi să fie prescris aparatul ortodontic. Acesta este parcursul cronologic al proiectului. Proiect ce pur și simplu a fost furat și atribuit viceprimarului Boghiu și așa-zisului inițiator, primarul Coliban” spune Alexandra Crivineanu
“ Totodată, bucuria și satisfacția că acești copii vor beneficia de consultații gratuite și tratamente gratuite în cabinetele din școlile brașovene sunt pe măsură și sunt mândră că USR a dat curs inițiativei PSD. Asta înseamnă că este un proiect bine scris și fundamentat și că va fi foarte benefic pentru cei 2.500 de copii din clasa pregătitoare, ce ar putea fi incluși în acest program.
Mai exact, în urma recomandărilor făcute de Colegiul Medicilor Stomatologi programul este adresat țintit copiilor din clasa pregătitoare, care vor putea beneficia gratuit de consultații și de „sigilarea molarilor de 6 ani”. Această procedură se va realiza prin intermediul celor 6 cabinete stomatologice din școli: școlile Gimnaziale 2 și 19 și în colegiile Ioan Meșotă, Unirea, Nicolae Titulescu și Transilvania.
Link – initiativa PHCL aparate ortodontice
Încă o dată, USR s-a dovedit a fi partidul fără niciun fel de scrupule, substanță sau seriozitate față de oameni, arătând că nici măcar după 3 ani la Primăria Brașov nu sunt în stare să aibă propriile proiecte și propria viziune asupra Brașovului și brașovenilor.
Proiectul de hotărâre inițiat de PSD se va concretizat și va fi implementat în Municipiul Brașov. Este un prim pas către normalitate și îmi doresc ca în viitor, copiii Brașovului să beneficieze de cât mai multe intervenții sau tratamente medicale acoperite de municipalitate.
Brașovenii sunt invitați și ei să contribuie la îmbunătățirea proiectului și pot transmite propuneri de completare sau modificare a acestuia, până în data de 28 august, către Direcția de Asistență Socială Brașov, str. Panselelor nr. 23, pe fax la numărul 0368464083 sau la adresa de e-mail dasbv@dasbv.ro.” adaugă consilierul local, Alexandra Crivineanu.
#GazetaBrașovului