Site icon Gazeta Brașovului

Restricții de trafic în Cartierul Coresi pe durata Brașov Running Festival, între 8-10 septembrie

 

Pentru a permite alergătorilor români și de talie mondială să se bucure de experiența Brașov Running Festival, dar și să înregistreze recorduri personale, europene sau chiar istorice, în condiții de siguranță, organizatorii evenimentului au dispus, în colaborare cu autoritățile, o serie de restricții de circulație în Cartierul Coresi, pe parcursul celor trei zile de festival, după cum urmează:

 

Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv internațional, un sens de mers de pe strada Camil Petrescu (între 13 Decembrie și Tudor Arghezi) va fi blocat în intervalul vineri – 8 Septembrie, ora 22:00, până duminică – 10 Septembrie, ora 22:00).

De asemenea, organizatorii Brașov Running Festival recomandă locuitorilor din Cartierul Coresi să nu lase mașini parcate în zilele 9-10 septembrie pe străzile Tudor Arghezi și Camil Petrescu. În situațiile în care vor fi sesizate mașini pe carosabil, acestea vor fi ridicate și transportate în parcarea We Play.

Cartierul Coresi a „adoptat” evenimentul nostru încă din 2021 și ne bucurăm să vedem bucuria locuitorilor din zonă de a participa la evenimentul nostru. Desigur, ne dorim ca restricțiile de trafic să nu creeze disconfort, așa că am lucrat în strânsă colaborare cu autoritățile locale pentru a găsi cele mai bune soluții. Astfel, Brașov Running Festival se va desfășura în condiții de siguranță și, bineînțeles, într-o atmosferă pe măsură. Suntem recunoscători comunității pentru înțelegerea și sprijinul demonstrate până acum. Vă așteptăm, în număr cât mai mare, la singurul festival al alergătorilor din România!”, a declarat Daniel Santa, directorul Brașov Running Festival.

Pentru un plus de mobilitate și orientare rapidă, organizatorii recomandă participanților la competiție, fie în calitate de alergători, fie spectatori, să ajungă din timp și să utilizeze parcarea Coresi Shopping Resort, accesibilă și în timpul competiției. Există locuri de parcare și în zona parcului Tractorul, pe strada Turnului.

Stațiile RATBV de pe traseu nu vor fi funcționale pe perioada evenimentului, autobuzele urmând să ruleze pe rute ocolitoare.

Mai multe detalii despre programul Brașov Running Festival, inclusiv tRUNsylvania International 10K și European Road Mile, pot fi găsite pe site-ul evenimentului: www.brasovrun.ro

 

Despre Brașov Running Festival

Brașov Running Festival este un eveniment dedicat alergării, organizat în Brașov, începând cu 2021. Acesta cuprinde o cursă anuală de alergare pe șosea de 10 km, acreditată World Athletics Elite Label, intitulată „tRUNsylvania International 10K”. Dincolo de aceasta, competiția conține o multitudine de alte curse destinate amatorilor, dar și profesioniștilor.

Cursele se desfășoară pe o buclă cu o lungime de 3.494 m, folosind aceeași linie de sosire, dar având puncte de plecare ce variază în funcție de lungimea etapei.

Ediția din 2022 a cursei, desfășurată pe 25 septembrie, a fost marcată de o serie de recorduri spectaculoase. Niciodată nu s-a alergat atât de repede în România. Alergătorii kenyeni Nicholas Kimeli și Sheila Chepkirui au câștigat proba de 10KM, cu timpi de 26:51, respectiv 30:07. Timpul lui Kimeli l-a consacrat drept al cincilea cel mai rapid alergător de 10 KM din toate timpurile, iar Chepkirui a ratat, pentru doar câteva secunde, doborârea recordului mondial la femei pe 10 KM.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version