Site icon Gazeta Brașovului

Brașovul, un oraș prietenos cu mașinile electrice

 

Municipalitatea continuă implementarea strategiei de promovare a soluțiilor de transport prietenoase cu mediul prin asigurarea infrastructurii necesare încărcării mașinilor electrice. Astăzi, 18 octombrie, va fi dat ordinul de începere a lucrărilor pentru amplasarea primei stații de încărcare a mașinilor electrice în parcarea multietajată din Poiana Mică, parte a pachetului de 15 stații, finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu, care vor fi amplasate, în perioada următoare, în parcările publice sau în zona terminalelor de transport.

În acest moment primăria are în implementare un proiect de dezvoltare a unei rețele de aproximativ 250 de stații de încărcare amplasate în zonele intens circulate, în cartiere, în stațiile de taxi și în parcările publice, prin care municipalitatea îi sprijină pe posesorii de autoturisme prietenoase cu mediul.

,,Continuăm programul nostru de a transforma Brașovul într-un oraș prietenos cu mediu, un adevărat «oraș verde». De mâine începem lucrările de montare a încă 15 stații de încărcare a autoturismelor electrice și hibrid plug-in, care se adaugă celor 24 existente. Avem finanțare aprobată pentru alte aproximativ 140 de stații, o parte prin PNRR și o parte prin AFM. Suntem în etapa a II-a de evaluare pentru alte 80 de stații, finanțate tot prin AFM. Odată cu implementarea acestor proiecte vom ajunge la o rețea care va cuprinde 250 de stații publice, amplasate atât în cartiere, cât și în zonele frecventate de turiști. Brașovul este, cu siguranță, unul dintre orașele cele mai prietenoase cu autoturismele electrice. Ne dorim să facem din Brașov capitala verde a României și să atingem ținte ambițioase în ceea ce privește reducerea poluării, dar pentru a le cere brașovenilor să treacă la un transport electric, trebuie să le asigurăm și infrastructura necesară încărcării autovehiculelor electrice”, a precizat autoritățile.

Valoarea contractului pentru cele 15 stații de încărcare a autoturismelor electrice este de 1.899.270 lei, fără TVA, furnizorul, care va realiza și montarea lor, este SC EVGO GREEN MOTION SRL.

Cele 15 stații vor avea două puncte de încărcare fiecare, unul de 100 de Kw și unul de 22 de Kw, și vor fi instalate în următoarele parcări și terminale RATBV:

–  parcarea multietajată Poiana Mică – o stație;

–  parcarea multietajată Regina Maria – 4 stații;

–  terminal transport RATBV Poienelor – două stații;

–  parcare gara Brașov – două stații;

– parcare zona fostului stadion municipal- 3 stații;

– parcarea de lângă terminalul de transport RATBV Rulmentul – 3 stații.​

În acest moment primăria are instalate următoarele stații publice:

În municipiul Brașov sunt înregistrate 999 de autoturisme electrice și 4.450 de autoturisme hibrid, dintre care o parte semnificativă sunt cu sistem plug-in.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version