Acest veritabil război politic care nu face cinste Brașovului, pornit de USR și îndreptat împotriva PNL, se dovedește a fi lipsit de maturitate politică. Forțele politice implicate depășesc limitele cordialității și ale cooperării în slujba brașovenilor, uitând menirea lor în cadrul consiliului local. Acela de a conlucra pentru dezvoltarea Brașovului.
Partidul Social Democrat, având un numar de 4 consilieri locali nu poate influența în nici o configurație schimbarea unui viceprimar în funcție.
Simpla aritmetică ne arată că în cadrul Consiliul Local Brașov singura modalitate prin care viceprimarul Sebastian Rusu sau viceprimarul Flavia Boghiu pot fi schimbați, este o majoritate de 18 voturi. Și 18 voturi pot fi obținute doar de o majoritate formata din PNL și USR. PNL are un număr de 11 consilieri locali și USR, 12 consilieri locali.
Partidul Social Democrat a fost și este de acord cu propunerile care asigură Brașovului și brașovenilor faptul că orașul se dezvoltă. Drept dovadă, mai mult de 99 % din propunerile Consiliului Local Brașov au fost votate de către consilierii locali ai PSD. N-au fost votate proiectele care nu sunt bine documentate și care nu au un fundament solid.
Lucrurile pornite de Coliban, propunerile nerealiste care au darul de a inflama opinia publică, cum este și propunerea de demitere a viceprimarului Sebastian Rusu de la PNL, sunt sortite eșecului. Și asta pentru că actualul primar USR al Brașovului evită să folosească calculele matematice simple și, mai mult, nu înțelege formarea unei majorități. Logica politică, din păcate pentru noi, brașovenii, îi joacă feste lui Coliban, preferând să exprime pompieristic și fără fundament anumite lucruri care nu au legătură cu realitatea.
USR și PNL sunt într-o alianță la nivel județean. Și USR are un vicepreședinte de Consiliu Județean. Acolo pare că există o alianță care funcționează. La nivel de municipiu, există de asemenea o alianță USR-PNL care nu funcționează. Oare de ce nu funcționează? Ne poate spune Allen Coliban unde este defecțiunea, cine este piedica?
Tragic este faptul că lipsa de adaptare la realitatea curentă și imaturitatea politică pe care o dovedește Coliban este decontată zilnic de brașoveni. Brașoveni care își pierd ore din viață în ambuteiaje în loc să fie alături de cei dragi. Brașoveni care așteptă ca administrația publică locală să își facă datoria, să înființeze parcuri, să construiască locuri de parcare, să eficientizeze traficul auto și transportul în comun, să nu arunce cu banii de la buget în diferite „afaceri”. Pe scurt, brașovenii așteaptă o administrație coerentă și receptivă la nevoile lor! Brașovenii mai așteaptă și respect din partea administrației publice locale. Și mai așteaptă proiecte pentru dezvoltare. Brașovenii nu vor ca propriul primar să-și aprobe autorizații de construcție care să fie mai apoi anulate de instanța de judecată pe motiv de nerespectare a legii. Și nici scandaluri în legătură cu lipsa de transparență a controalelor Camerei de Conturi.
Brașovenii au nevoie de ajutor din partea Primăriei Brașov! Ajutor care nu vine, și care este înlocuit de scandaluri, o permanentă autovictimizare a primarului sau de aruncare a vinei în spatele altora. Declarațiile și acțiunile lui Coliban sunt dovada incontestabilă a iresponsabilității și imaturității politice.
Este impardonabilă o astfel de atitudine față de brașoveni și față de ceilalți actori politici.
Lucian Patrașcu, președintele Organizației Municipale a PSD Brașov
#GazetaBrașovului