Site icon Gazeta Brașovului

Ești șomer? Poți beneficia de cursuri gratuite la AJOFM Brașov

Meseriile pentru care sunt organizate cursuri sunt: agent de securitate, ajutor de bucătar, coafor, cofetar, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, lucrător comercial şi referent resurse umane. Cursurile vor începe îndată ce se vor crea grupele, adică vor fi destui doritori, şi au o durată cuprinsă între 2 şi 6 luni, în funcţie de meseria în care vrea să se formeze cursantul.

Studiile necesare în vederea participării la unul din cursurile de formare profesională sunt: pentru cursul de referent resurse umane – liceu (diplomă de bacalaureat), studii minime obligatorii, învățământ gimnazial și chiar învățământ primar, pentru ajutor de bucătar. Aceste cursuri sunt organizate, în mod gratuit, pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, înregistrate la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi).

Documentele necesare înscrierii la un program de formare profesională sunt următoarele:
• actul de identitate, în original
• certificat de naştere, în original
• actele de studii eliberate în condiţiile legii, în original;
• actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice

• cerere de înscriere la programul de formare profesională şi angajament;

• recomandare din partea biroului de informare şi consiliere privind cariera sau a serviciului de mediere, din cadrul agenţiei.

Informaţii suplimentare despre aceste programe de formare profesională se pot obţine la sediul instituţiei din Brasov, Str. Lungă, Nr.1A, cam.8 sau la tel. 0268/416.879, int. 124.

 

Sursa – MassMediaTV

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version