Site icon Gazeta Brașovului

„Hai să vorbim despre noi!” – Conferința despre sănătatea femeii, un eveniment de referință organizat de Centrul Medical RMN Diagnostica Brașov, cu susținerea Alexandrei Crivineanu, președinta Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate

 

Într-o atmosferă plină de entuziasm și dedicare pentru sănătatea femeilor, Centrul Medical RMN Diagnostica Brașov a organizat cu succes evenimentul „Hai să vorbim despre noi!” – o conferință special concepută pentru a evidenția importanța îngrijirii și prevenirii în domeniul sănătății femeii, în etapa menopauzei. Această inițiativă a avut loc cu ocazia lunii martie, dedicată femeilor și a fost posibilă datorită sprijinului președintei OFSD jud. Brașov, Alexandra Crivineanu.

Conferința care s-a desfășurat în sala de conferințe a unui hotel din Brașov, a adunat peste 130 de femei din comunitatea brașoveană, reprezentând diverse medii sociale și profesionale. Participantele au avut oportunitatea unică de a interacționa cu personalul medical, primind o serie de informații, dar și de răspunsuri din domeniul sănătății femeii.

Printre subiectele abordate s-au numărat prevenirea și depistarea timpurie a afecțiunilor specifice femeilor în perioada menopauzei, importanța unui stil de viață sănătos, nutriția adecvată și impactul sănătății mentale asupra bunăstării generale. De asemenea, participantele au avut ocazia de a pune întrebări și de a primi sfaturi personalizate de la echipa medicală prezentă.

Alexandra Crivineanu, președinta Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate, o prezență continuă în comunitatea brașoveană și susținătoare a inițiativelor de sănătate, a vorbit despre importanța implicării active în menținerea și îmbunătățirea sănătății femeilor. „Suntem aici pentru a promova o atitudine proactivă față de sănătatea noastră și pentru a încuraja dialogul deschis. Este esențial să ne informăm și să ne susținem reciproc pentru a asigura o viață sănătoasă și, implicit o comunitate pentru viitor. Dacă noi, femeile, suntem bine și sănătoase, atunci și cei din jurul nostrum vor fi bine.” a declarat Crivineanu.

Centrul Medical RMN Diagnostica mulțumește cu bucurie tuturor participantelor, medicilor și partenerilor implicați în realizarea acestei conferințe de succes. Această inițiativă reflectă angajamentul nostru continuu de a sprijini comunitatea în promovarea sănătății și bunăstării femeilor.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version