„La nivel național, Partidul Social Democrat a obținut peste 38% din mandatele de primari și avem cinci consilii județene în plus față de 2020. Mai mult, împreună cu partenerul de coaliție, am reușit să câștigăm alegerile pentru Europarlamentare, candidații noștri ocupând 19 din cele 33 de mandate aferente României”, a transmis senatorul Marius-Alexandru Dunca, președintele Organizației Județene PSD Brașov.
În ceea ce privește situația pe județul Brașov, Dunca a declarat: „Dacă în anul 2020 am câștigat 16 primării, în 2024 am reușit să câștigăm încrederea cetățenilor în 23 de localități din județul Brașov. În plus, candidatul susținut la Primăria Brașov de către Alianța Electorală PSD–PNL, George Scripcaru, a ieșit victorios în cursa electorală.
Candidatul PSD la funcția de Președinte al Consiliului Județean Brașov, Lucian Patrașcu, s-a clasat pe locul al doilea, obținând peste 52.000 de voturi, în timp ce, tot la nivel județean, PSD a crescut de la 39.000 de voturi obținute în 2020 la peste 55.000 de voturi la scrutinul de duminică.
Totodată, suntem mândri să anunțăm și faptul că PSD Brașov a dat și un europarlamentar, pe colega noastră Roxana Mînzatu, căreia îi urăm mult succes la Parlamentul European.”
„Aceste rezultate reflectă nu doar munca intensă și dedicarea echipei noastre, dar și încrederea pe care cetățenii o au în PSD. Vă asigur că vom continua să muncim pentru a îmbunătăți viața tuturor locuitorilor județului Brașov și pentru a transforma promisiunile noastre în realitate”, a conchis Dunca.
#GazetaBrașovului