România a expulzat încă un diplomat rus. MAE precizează doar că angajatul ambasadei Rusiei a încălcat prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice

Ministerul Afacerilor Externe informează că “autorităţile române au decis declararea ca persona non grata pe teritoriul României a unui reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, care a fost informată cu privire la decizia sus-menţionată din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu. Decizia a fost luată avându-se în vedere incompatibilitatea activităţilor reprezentantului în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961“.
De asemenea, Ministerul a mai precizat că reprezentantul Ambasadei a părăsit deja țara.
România a mai expulzat, în luna aprilie, alți 10 diplomați ruși, pentru același motiv. Decizia de atunci a autorităților române se alinia cu măsurile întreprinse de mai multe state, printre care Germania, Franța, Italia, Danemarca, Suedia, Spania și altele, după dezvăluirea crimelor de război comise de Rusia în Ucraina.

Ministerul Mediului: Numărul mașinilor noi electrice și hibrid vândute de la începutul anului l-a depășit pe cel al mașinilor diesel, în premieră pentru piața auto din România

Statistica a fost anunțată de către Ministerul Mediului, care a precizat că între ianuarie și iulie cererea pentru autoturisme ”verzi” s-a dublat, iar această categorie de vehicule a ajuns la o cotă de piață de 20%. În schimb, înmatriculările de mașini diesel au scăzut cu 30% față de intervalul similar din 2021, iar cota de piață a coborât la 14%.
Mașinile full electrice au ajuns la o cotă de piață de 11% la final de iulie 2022, potrivit comunicatului ministerului. Autovehiculele cu motoare pe benzină reprezintă 65% din piață, iar cererea pentru ele a crescut cu 10% în primele șapte luni ale anului, față de același interval din 2021.

Sursa: Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile
Ministrul Mediului consideră că acesta este și rezultatul programului Rabla Plus: ”Cifrele ne arată că ne apropiem cu pași repezi de sfârșitul erei diesel. Este primul an pentru România în care se cumpără mai multe mașini verzi decât autoturisme diesel. Este o tendință atât la nivel european, cât și la nivel național unde, în ambele cazuri, constatăm o scădere a vânzărilor mașinilor diesel cu aproape 30%, în prima parte acestui an. Dacă ne uităm la autoturismele full electrice, vedem o evoluție și mai spectaculoasă, o creștere a cotei de piață cu 300% în primele șapte luni, față de aceeași perioadă a anului trecut”.

Rusia susține că a trimis în exclava Kaliningrad trei avioane de luptă MiG-31, echipate cu rachete hipersonice de tip Kinjal. Finlanda acuză că avioane similare i-au încălcat spațiul aerian, în această dimineață

Agenția rusă de știri RIA Novosti afirmă că cele trei avioane vor fi prezente permanent în exclava rusă. Kaliningrad a devenit un punct sensibil după ce Lituania a decis să limiteze tranzitul mărfurilor supuse sancțiunilor UE, precum cărbune, metale, materiale de construcție și tehnologie avansată. Rusia a amenințat încă de acum două luni că va lua măsuri în urma acestei decizii. Moscova susține că sistemul de rachete Kinjal este capabil să lovească ținte la o rază de acțiune de peste 2.000 km. Aceste rachete sunt lansate din aer, cu ajutorul avioanelor de vânătoare.
În paralel, Ministerul finlandez al Apărării a declarat că în această dimineață două avioane rusești MIG-31 au intrat în spațiul aerian al țării. Evenimentul s-a produs în jurul orei 6:40 și a durat câteva minute. Oficialul nu a menționat dacă avioanele au fost escortate afară din spațiul aerian al Finlandei, dar a spus că poliția de frontieră a demarat o anchetă în acest sens.

Taiwan a desfășurat exerciții cu aeronave F-16V, cele mai avansate din dotarea armatei, echipate cu rachete antinavă Harpoon. Avioanele au executat misiuni pe coasta de est, iar nu în strâmtoarea care desparte insula de China

În ultima lună, Armata taiwaneză a desfășurat exerciții pentru a simula apărarea împotriva unei posibile invazii chineze. Astăzi, forțele aeriene au ridicat de la sol șase aeronave F-16V, echipate cu rachete antinavă Harpoon fabricate în SUA. Președintele a declarat că antrenamentele nu ar trebui să fie interpretate drept provocări la adresa Chinei. Vânzarea de F-16V a fost autorizată în timpul președinției lui Donald Trump.

Advertisement
Taipeiul trăiește sub amenințarea constantă a unei invazii a Chinei, care pretinde că insula guvernată democratic este parte a teritoriului său și trebuie revendicată cu forța dacă este necesar. Beijingul a organizat numeroase exerciții aeriene și maritime în Strâmtoarea Taiwan luna aceasta în urma vizitei președintelui Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, și a unei delegații a Congresului American.
Taiwanul a acuzat Beijingul că a folosit călătoria lui Pelosi drept scuză pentru a simula lansări de rachete balistice și a poziționa nave de război și avioane de luptă în apropierea teritoriului autoguvernat.

China va trimite trupe în Rusia peste două săptămâni pentru a participa la exerciții comune, alături de Belarus și India. Susține că “evenimentul nu are legătură cu situația internațională actuală”

Potrivit ministerului chinez al Apărării, militarii săi vor călători în Rusia pentru a participa la exercițiile comune “Vostok-2022” care includ și alte țări, precum India, Belarus, Mongolia și Tadjikistan. Participarea Chinei “nu are legătură cu situația internațională și regională actuală”, a transmis ministerul într-un comunicat. Luna trecută, Moscova anunța că exercițiile vor avea loc între 30 august – 5 septembrie.
Autoritățile chineze au precizat că exercițiile fac parte dintr-un acord bilateral de cooperare anual în curs de desfășurare. Reuters amintește că în ultimii ani au avut loc exerciții comune similare conduse de Rusia, care au implicat și China.
“Scopul este aprofundarea cooperării practice și prietenoase cu armatele țărilor participante, creșterea nivelului de colaborare strategică între părți și consolidarea capacității de a răspunde la diferite amenințări de securitate”, mai scrie în comunicat.

Atenționare de călătorie pentru întreg teritoriul Greciei, cel puțin până duminică: Caniculă și risc ridicat de incendii de vegetație. Temperaturile vor atinge și 42 de grade Celsius

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află ori care intenționează să călătorească în Grecia că meteorologii greci au emis, pentru perioada 18-21 august 2022, o avertizare meteo de caniculă pe întreg teritoriul elen, cu temperaturi care pot atinge valoarea de 42 de grade Celsius.
De asemenea, autoritățile elene au emis și o avertizare privind creșterea riscului apariției incendiilor forestiere, producerea acestora fiind favorizată de temperaturile mai ridicate cu 4-7 grade Celsius față de media normală în această perioadă a anului, gradul foarte scăzut de umiditate (sub 10%) al crengilor, vegetației, frunzelor, dar și de existența condițiilor de propagare rapidă a unor potențiale focare din cauza vântului, ce va depăși la rafală 60 km/h.