Serviciul de contraspionaj MI5 a încercat să oprească dezvăluirile televiziunii publice privind abuzurile unui agent secret, cu istoric de violență și extremism, care și-a folosit statutul pentru a-și teroriza prietena. Serviciul secret a intervenit în ancheta poliției și l-a mutat în altă țară

Prestigiosul radiodifuzor a fost dat în judecată de guvernul britanic pentru a bloca publicarea detaliilor referitoare la identitatea agentului, “dar BBC a rezistat cu succes încercării guvernului de a opri publicarea anchetei ample“. Într-o bătălie juridică fără precedent, BBC a susținut că femeile au dreptul să-i cunoască identitatea și că ar putea proteja astfel potențialele victime, după ce a descoperit două femei, din două state diferite, abuzate de același bărbat care a desfășurat activități sub umbrela autorităților.
Relația dintre Beth (pseudonim), cetățean britanic, și agentul respectiv (X) a început după ce cei doi s-au cunoscut pe un site de matrimoniale. Femeia a declarat pentru BBC că, la început, bărbatul a fost “fermecător” și păreau să aibă multe în comun. Dar, de-a lungul timpului, s-a transformat “într-un misogin, extremist, obsedat de violență și cruzime“, a agresat-o sexual, iar relația a devenit abuzivă și coercitivă. Ea spune că bărbatul și-a folosit poziția pe care o avea în serviciile de securitate britanice pentru a o teroriza.
“Am fost supusă la atât de multă teroare psihologică, care în cele din urmă a culminat cu o criză, pentru că îmi era atât de frică de orice, din cauza felului în care mă făcuse să gândesc, a oamenilor cu care era implicat și a celor pentru care lucra“, susține Beth.
Potrivit femeii, bărbatul a lucrat ca informator plătit pentru serviciile de securitate britanice – era agent sau sursă secretă de informații infiltrat în rețele extremiste, avea întâlniri cu superiori săi, primea bani și echipament de la guvern.
Investigația BBC a stabilit că bărbatul și-a petrecut ani de zile lucrând ca sursă de informații pentru MI5, sub diverse pseudonime, unde a fost plătit pentru informațiile pe care le culegea de pe rețelele extremiștilor de dreapta, dar BBC susține că dovezile arată că propriile sale opinii alarmante sunt autentice. Investigația radiodifuzorului britanic a scos la iveală faptul că bărbatul este un extremist de dreapta cu un istoric de violență.
Agenții infiltrați în rețelele teroriste sunt autorizați să comită infracțiuni ca parte a acoperirii lor, dar doar pentru a accesa informații care salvează vieți, pentru preîntâmpinarea infracțiunilor mai grave sau pentru a asigura siguranța altui agent. “Dar acest lucru nu ar trebui să acopere acțiunile din viața lor privată“, scrie BBC.
Potrivit lui Beth, a fost amenințată de bărbat că statutul său îl protejează de plângerile femeii: “Înseamnă că nu puteam să vorbesc despre comportamentul lui față de mine, despre orice violență prin care am trecut, sexuală sau fizică, pentru că avea bărbați în poziții înalte care se aflau mereu în spatele lui, gata să intervină și chiar să mă ucidă, dacă aș vorbi“.
Femeia l-a filmat când o amenință că o va ucide și o atacă cu o macetă. Videoclipul se întrerupe după ce Beth este auzită spunându-i va preda filmarea poliției, iar bărbatul o atacă cu pumnii. X a fost arestat, acuzat de agresiune și a apărut în instanță. Cu toate acestea, în timp ce se afla la tribunal, Serviciul Procuraturii Coroanei (CPS) a renunțat la dosar. Beth spune că X s-a întors acasă și a continuat să o maltrateze. Poliția nu i-a luat o declarație completă lui Beth și nici nu i-a cerut videoclipul cu atacul, iar CPS a întrerupt rapid urmărirea penală, insistând că a închis cazul din lipsă de probe.
În timpul unei percheziții a locuinței cuplului după atacul cu maceta, polițiștii locali au descoperit materiale extremiste, inclusiv accesorii naziste personale ale lui X. BBC relatează că a obținut un dosar al poliției care arată dovezile găsite de ofițeri, cum ar fi un jurnal privat în care bărbatul a scris despre uciderea evreilor și a lui Beth.
Ofițerii locali au chemat polițiștii împotriva terorismului, care la rândul lor au confiscat diverse obiecte. A urmat o anchetă de terorism asupra lui X, dar el a părăsit Regatul Unit în timp ce aceasta era în desfășurare.
La câteva săptămâni de la plecarea lui, Beth a avut o cădere psihică și a fost internată în spital, unde a fost vizitată de un agent MI5, care i-a predat obiectele personale reținute de poliție în timpul anchetei. “Materialul confiscat făcuse parte dintr-o anchetă a poliției, în baza unui mandat, apoi predat MI5“, scrie BBC.
Potrivit informațiilor BBC, X s-a mutat în străinătate și a început să lucreze pentru o agenție străină de informații. În noua țară, X are de asemenea un istoric extremist și violent, și a abuzat, de asemenea, o femeie, Ruth (pseudonim). După ce a fost amenințată de X împreună cu fiica ei, Ruth a căutat ajutor de la o organizație medicală și a fost dusă la un refugiu. Trauma a lăsat-o în imposibilitatea de a vorbi în acel moment și a fost internată la spital.
BBC a coroborat povestea lui Beth cu un profesionist care a ajutat la îngrijirea ei, care a descris evenimentele ca fiind “probabil, cele mai tulburătoare pe care le-a întâlnit vreodată“. Și-a amintit de un caiet în care X își expusese dorința de a ucide, descriind fantezii care implică “sânge, oase, carne umană, sau că mănâncă trupuri de copil“.

MOL, cea mai mare companie energetică din Ungaria, își pregătește rafinăriile pentru a procesa țiței din afara Rusiei, semn că Budapesta ar putea susține în cele din urmă embargoul UE asupra petrolului rusesc

Ungaria a blocat până acum încercările UE de a impune un embargo asupra petrolului rusesc, ca parte a celei mai recente runde de sancțiuni a blocului comunitar împotriva Moscovei. Budapesta a încercat anterior să negocieze o derogare din partea Comisiei Europene, pe care nici până acum nu a acceptat-o.
Dar cel mai recent anunț al directorului de producție al MOL, Zsolt Huffal, potrivit căruia le-a cerut inginerilor săi să conceapă un plan de funcționare fără a apela la petrolul rusesc, ar putea fi un semn că Budapesta s-ar putea alinia celorlalte state UE. Compania deține trei rafinării de petrol în Europa Centrală și de Est și este cea mai mare din Ungaria.
Huff a precizat că MOL, care este parțial deținută de statul maghiar, “trebuie să se pregătească acum pentru cel mai rău scenariu, în care nu poate procesa decât petrolul brut ușor, transportat pe cale maritimă”.
În acest sens, anumite proiecte legate de tranziția către diferite tipuri de țiței au început deja, a mai declarat directorul de aprovizionare și tranzacționare al MOL, Csaba Zsótér. “Am investit 170 de milioane de dolari în ultimii opt ani pentru a procesa 30 până la 35% țiței non-rus, dar 100% este un lucru foarte diferit”, a adăugat acesta.

Două din zece maşini care ajung la RAR au probleme de identificare. Cum pot fi verificate mașinile scoase la vânzare

Registrul Auto Român anunţă lansarea RAR eXpert, serviciu care oferă clienţilor pentru o verificare amănunţită privind autovehiculele pe care vor să le cumpere şi un raport de expertiză, inclusiv din punct de vedere tehnic, privind autoturismul.
Serviciul este lansat în condiţiile în care, potrivit RAR, două din zece maşini care se prezintă la Registrul Auto Român au probleme de identificare.

Registrul Auto Român anunţă că, începând de joi, sediul central al instituţiei persoanele care doresc să achiziţioneze un autovehicul pot beneficia de o verificare amănunţită pentru a se asigura că identitatea acestuia este cea reală, stabilită de producător. Serviciul este lansat în condiţiile în care statisticile realizare de RAR indică faptul că 20% dintre maşini au probleme privind identificarea.

Oficialii guvernului rus susțin că rețeaua Ucrainei va fi decuplată de la centrala nucleară Zaporojie (aflată sub ocupație rusească), dacă Kievul nu va plăti pentru energia produsă

“Dacă sistemul energetic al Ucrainei este gata să primească și să plătească, atunci centrala va funcționa pentru Ucraina. Dacă nu, atunci va funcționa pentru Rusia”, a declarat vicepremierul rus Marat Khusnullin, citat de AFP. Declarațiile au fost făcute pe fondul afirmațiilor recente ale oficialilor ruși conform cărora “Rusia intenționează să rămână mult timp în sudul Ucrainei”.

“Avem multă experiență în lucrul cu centrale nucleare, avem companii în Rusia specializate în acest sens”, a mai spus Khusnullin. În răspuns, purtătorul de cuvânt al companiei de energie nucleară de stat a Ucrainei, Energoatom, a declarat că rușii ”nu au capacitatea tehnică de a furniza energie de la centrala nucleară Zaporojie către Rusia sau Crimeea”. Acesta a adăugat că centrala a continuat să alimenteze rețeaua electrică națională și că Rusia nu poate să o oprească. Centrala nucleară Zaporojie din Energodar este una dintre cele mai mari din Europa, iar anul trecut a generat aproape jumătate din energia electrică a țării.
Amintim că centrala nucleară a fost capturată de trupele ruse la începutul lunii martie, când rușii chiar au bombardat zonele din apropierea centralei, stârnind îngrijorare cu privire la posibilitatea unui dezastru nuclear.

ENGIE investește 2,3 milioane de lei pentru formarea a 50 de elevi în meseria de instalator

ENGIE Romania continuă investiția în formarea tinerei generații de instalatori. Pentru calificarea a 50 de elevi, ce urmează să fie selectați în anul școlar 2022-2023, în meseria de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, compania alocă 2.3 milioane de lei.
De la lansarea programului, în 2018, și până în prezent, ENGIE Romania investește 10 milioane de lei pentru formarea a 215 tineri din București, Brașov, Galați și Constanța.
În noul an școlar, 50 de absolvenți de clasa a VIII-a urmează să fie selectați în programul de învățământ profesional în sistem dual “Energie pentru meseria mea”, derulat de ENGIE Romania în parteneriat cu Colegiul Tehnic “Mihai Bravu” din București, Liceul Tehnologic “Tomis” din Constanța și asociația Hands Across România. Timp de trei ani, elevii îmbină teoria cu practica și pot primi până la 1.050 de lei lunar. La finalul studiilor, au oportunitatea de a se angaja în cadrul filialelor companiei, la Distrigaz Sud Rețele și ENGIE Servicii.
Până acum, 165 de elevi din București, Brașov și Galați au ales programul “Energie pentru meseria mea”, iar 51 de absolvenți ai programului lucrează deja în cadrul Distrigaz Sud Rețele și ENGIE Servicii.
Avantaje financiare multiple: până la 1.050 de lei lunar
Elevii care optează pentru programul de învățământ profesional în sistem dual, derulat de ENGIE, au numeroase beneficii. Suplimentar față de bursa lunară acordată de statul român, în valoare de 200 de lei, ENGIE Romania oferă:
Bursă lunară în valoare de 500 de lei;
Bursă de merit în valoare de 200 de lei, în funcție de rezultatele școlare;
Supliment de 150 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport pre-urban sau a cazării în regim de semi-internat;
Masă de prânz pe toată durata practicii;
Condiții excelente de practică, sub îndrumarea mentorilor cu experiență;
Certificarea de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze;
Oportunitatea de a se angaja în cadrul uneia dintre filialele companiei, Distrigaz Sud Rețele și ENGIE Servicii, la finalul celor trei ani de studii.