Site icon Gazeta Brașovului

PSD Brașov – „ Coliban să răspundă pentru cele 3.5 milioane lei alocate către FC Brașov, prin care a fost prejudiciat bugetul local, înainte de a cere alte 4 milioane de lei din banii brașovenilor”

“ Refuzăm să luăm parte la toată minciuna și incompetența primarului Coliban de a-și instrumenta propria creație, respectiv FC Brașov.
După ce raportul Curții de Conturi ne spune negru pe alb despre existența unui prejudiciu de 3,5 milioane de lei ca urmare a finanțării clubului, acum, Primarul Coliban, încearcă să își ascundă propria incompetență cerând consilierilor locali să aloce alți 4 milioane de lei către FC Brașov.

Și ne întrebăm, domnule primar, un program poate fi de utilitate publică sau aplicanții pe acest ghid trebuie să fie de utilitate publică?
Ghidul în urma căruia a fost finanțat clubul în sezonul trecut a fost și este contestat în instanță. De ce s-a venit cu același ghid acum?Oare din disperare că FC Brașov nu mai are finanțare?

Este important să arătăm brașovenilor câteva aspecte care au dus la votul de respingere din plenul Consiliului Local. În plus, timp de aproape 6 luni de zile, subiectul înființării comisiei de analiză a fost inexistent pe masa consilierilor locali. Și, să nu uităm un aspect important, AGA FC Brașov este formată din USR și PNL, o majoritate ce nu ar mai avea nevoie de votul PSD pe acest proiect.

Actualul FC Brașov a luat ființă, oarecum împotriva normalității. S-a născut împotriva voinței masei suporterilor brașoveni care ar fi vrut ca Brandul FC Brașov să fie dat echipei SR Brașov. Construcția lui inițială, pe ID-ul sportiv al unui fost club de curling unde actualul primar era acționar a fost total greșită. Totodată, instalarea la conducerea tehnică și administrativă a unor oameni cu trecut controversat în domeniu, aduși din exteriorul Brașovului, spune multe. Oare nu găsim la Brașov un singur om profesionist și capabil care să fie manager al unui club de fotbal? Găsim!

Știm bine că atunci când cuantifici un sport, o faci raportându-te la performanțe. Lipsa de performanță în toți acești 2 ani este un eșec al actualei administrații de la Brașov. Să ne reamintim că anul trecut echipa s-a salvat de la retrogradare doar pentru că alte 2 echipe s-au retras din liga secundă.

Și domnule primar, oare cine va răspunde de faptul că FIFA a dat verdict final și obligă clubul FC Brașov (adică Primăria) să plătească 40.000 de euro unui jucător sloven care nu a jucat nici măcar 1 minut pentru club?
Stimați brașoveni, cum să votăm finanțarea pentru un club care are interdicție la transferuri în momentul de față și care, în aceste condiții, nu are cum sa facă performanță?” adaugă Alexandra Crivineanu.

 

#GazetaBrașovului

Exit mobile version