India a testat cu succes o rachetă balistică lansată de pe singurul său submarin cu propulsie nucleară. Testul, considerat important pentru a evidenția progresul țării în fabricarea propriului echipament militar

Racheta, care a fost testată în Golful Bengal de către singurul submarin cu propulsie nucleară operațional cunoscut al Indiei, Arihant, “a îndeplinit toți parametrii operaționali și tehnologici”, a anunțat Ministerul indian al Apărării. Bloomberg explică faptul că testul demonstrează capacitatea Indiei de a lansa rachete balistice de pe uscat, din aer și din apă – o capacitate rară deținută de câteva națiuni precum SUA, Marea Britanie, Rusia, Franța sau China.
Conform AFP, testul cu rachete balistice lansate de pe un submarin “fabricat în India” evidențiază și mai mult progresul Indiei în fabricarea propriului echipament militar. Acest progres este considerat important contextul în care India rămâne printre cei mai mari importatori de arme din lume, dar care depinde foarte mult de Rusia, cel mai mare şi cel mai vechi furnizor al său de echipamente militare.
India a avut de-a lungul timpului tensiuni cu rivalii din regiune, China și Pakistan, inclusiv în privința unor teritorii disputate la frontiere. În septembrie, a introdus în serviciu primul portavion produs integral de India, INS Vikrant, în ceea ce a fost considerată o etapă importantă în eforturile de a contracara presiunea tot mai mare a Chinei în regiune. AFP mai arată faptul că portavionul este una dintre cele mai mari nave militare din lume, cu o lungime de 262 de metri, și care a intrat în serviciu după 17 ani de teste și lucrări de construcție.

Suedia respinge propunerea Eurojust de a înființa o echipă de anchetă comună cu Danemarca și Germania, pentru analiza breșelor din Nord Stream. Nu vrea să împărtășească informații din propria investigație, considerate confidențiale

Propunerea în acest sens a fost înaintată de Eurojust, agenția UE pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală. Autoritățile de la Stockholm refuză demersul și argumentează că deja colaborează cu Danemarca și Germania în acest caz, fără a fi obligate să transmită și informații secrete.
“O astfel de investigație comună ar include acorduri legale în temeiul cărora Suedia ar trebui să facă schimb de informații din propria investigație, iar aceste informații sunt considerate confidențiale. În investigația noastră există informații legate direct de securitatea națională”, a declarat unul dintre procurorii care anchetează scurgerile din conductele Nord Stream. Anterior, conform surselor din presa germană, și Danemarca ar fi refuzat acest demers.

Dobânzile la lei își continuă avansul din ultimele zile. Indicele ROBOR la trei luni încheie săptămâna la 8,17%, cel mai mare nivel din ultimii 12 ani

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la creditele în lei acordate până în mai 2019, a urcat astăzi la 8,17% pe an, față de 8,15% cât era joi. Ultima dată când indicatorul a avut o valoare mai mare a fost pe 29 ianuarie 2010, mai exact de 8,29% pe an.

Indicele a început să crească săptămâna aceasta, după o perioadă de două luni în care s-a menținut puțin peste valoarea de 7,90%.
ROBOR la șase luni urmează același trend ascendent și urcă vineri de la 8,24% pe an la 8,27% pe an.

Brazilia. Un tribunal a decis că Apple este obligată să livreze încărcătorul la pachet cu telefoanele iPhone vândute și a amendat compania cu 19 milioane de dolari

Tribunalul federat din Sao Paulo a dat câștig de cauză Asociației consumatorilor într-un proces intentat Apple, pentru practici abuzive. Asociația a arătat că vânzarea produsului său emblematic, iPhone, fără încărcător, obligă ulterior utilizatorii să cheltuiască alți bani pentru acesta, telefonul ne putând fi altfel funcțional.

Apple a susținut că excluderea încărcătorului din pachet ar avea scopul de a reduce emisiile de carbon. “Este evident că, sub justificarea unei inițiative ecologice, pârâtul impune consumatorului o achiziție obligatorie de adaptoare de încărcare, care au fost furnizate anterior împreună cu produsul”, a conchis instanța.
Compania americană a anunțat că va ataca sentința.

Secretarul General al NATO: Rusia va face un exercițiu nuclear în curând, iar noi îl vom monitoriza. Dacă va folosi arme nucleare de orice fel în Ucraina, vom răspunde, iar natura conflictului se va schimba fundamental

Jens Stoltenberg a ținut o conferință de presă la finalul unei întâlniri cu miniștrii Apărării ai statelor membre NATO. Secretarul General al Alianței a vorbit despre situația din Ucraina, în special privind amenințările nucleare lansate de Rusia.
“Ar exista consecințe grave dacă Rusia ar folosi arme nucleare, orice fel de armă nucleară, împotriva Ucrainei”, a reamintit Jens Stoltenberg, precizând însă că împrejurările în care NATO ar fi nevoită să folosească arme nucleare sunt “extrem de îndepărtate”.
Secretarul general al NATO a vorbit și despre exercițiul nuclear pe care Rusia urmează să îl facă în curând: “NATO și aliații au monitorizat forțele nucleare ale Rusiei timp de decenii. Ce pot spune este că acest exercițiu rusesc este unul anual, prin care testează forțe nucleare. Noi îl vom monitoriza, așa cum am făcut mereu, dar vom rămâne vigilenți”, a subliniat Stoltenberg.
În același timp, NATO va organiza, de asemenea, un exercițiu cu arme nucleare, săptămâna viitoare, cu scopul de a asigura că capacitatea Alianței de descurajare nucleară este eficientă.
“Vor fi consecințe severe dacă Rusia va folosi arme nucleare în Ucraina. Rusia știe acest lucru foarte bine. Nu vom intra în detalii despre cum vom riposta, dar un atac nuclear va schimba drastic natura conflictului. Va însemna că o linie a fost trecută”, a avertizat Stoltenberg, precizând că NATO va continua să ofere sprijin militar Ucrainei. Oficialul a subliniat că un obiectiv major al Alianței este ca pe termen lung, să ajute Ucraina să facă tranziția completă de la echipamente sovietice la echipamente moderne.

Dobânzile la lei continuă să crească. Indicele ROBOR la trei luni a urcat astăzi la 8,15%, valoare apropiată de cea din 9 august (8,14%)

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la creditele în lei acordate până în mai 2019, a urcat astăzi la 8,15% pe an, față de 8,11% cât era miercuri. Ultima dată când indicatorul a avut o valoare mai mare a fost pe 29 ianuarie 2010, mai exact de 8,29% pe an.
ROBOR la șase luni urmează același trend ascendent și a urcat de la 8,21% pe an la 8,24% pe an.
Reamintim că pentru creditele în lei acordate populației după luna mai 2019, se folosește indicele de referință pentru creditele în lei (IRCC) care are valoare fixă în fiecare trimestru. A urcat în urmă cu două săptămâni la 4,06% și este valabil pentru perioada octombrie – decembrie, iar de la 1 ianuarie se estimează că va trece de 5,7%.