Guvernul vrea să redeschidă minele închise în ultimul deceniu. Vor fi extrase materii valoroase, de care UE e dependentă

Cu războiul la graniţă şi sancţiuni impuse Rusiei care au dus la creşteri de preţuri în industrie, autorităţile de la noi anunţă revitalizarea mineritului.
Astfel, ar putea fi reluată extragerea de materii valoroase, cum ar fi cupru, zinc, plumb sau grafen. Europa şi întreaga lume le vor folosi tot mai intens în industria auto, robotică şi în construcţii.

Ministrul Economiei anunţă un plan de revitalizare a mineritului, în contextul invaziei Ucrainei. România ar putea relua exploatarea de materii considerate critice la nivelul Uniunii Europene.

Forțele ruse par să fi înaintat ceva mai mult spre Kiev, în tentativa de a încercui capitala ucraineană

Au continuat luptele și bombardamentele în orașele satelit din jurul Kievului. Într-unul dintre acestea, la Irpin, un jurnalist american a fost ucis în timp ce filma refugiații.
Pe podul parțial distrus trece unicul coridor de evacuare din Irpin, orașul satelit de la porțile Kievului. Dar refugiații nu sunt nicidecum feriți de gloanțe.

Pe acolo sunt scoși inclusiv cei care nu au supraviețuit, dar și mulți răniți, mai ales vârstnici.