Site icon Gazeta Brașovului

Protest de stradă împotriva administrației Coliban

Știri Brașov | Vineri, 25 februarie 2022, cetățenii nemulțumiți de administrația Coliban și-au dat întâlnire, începând cu ora 17, în fața Primăriei Brașov.

Demonstrația este organizată de Melinda Țuțuianu, femeia de afaceri care a demarat și acțiunea strângerii de semnături pentru demiterea primarului Allen Coliban.
„Protest legal și pașnic în fața primăriei! Un protest îndreptat împotriva primarului Allen Coliban care a generat și a permis abuzuri administrative. A mințit de repetate ori, astfel dezinformând cetățenii. Pe linie de partid, a atribuit contracte prin achiziții directe membrilor USR. A bugetat dărâmarea crucii din P-ța Eroilor. A dat dovadă de repetate ori de faptul că este incompetent și nu înțelege ce înseamnă managementul în administrație. A mințit de la începutul carierei că ar fi absolvent. A mințit spunând că nu avea de gând să dărâme crucea din P-ța Eroilor! Lista continuă!”, au declarat organizatorii pentru mytex.ro.
Conform organizatorilor, printre motivele care stau la baza protestului sunt:
„1. Daramarea crucii din P-ta Eroilor

 2. Lipsa de transparenta in administratia locala

3. Denigrarea unui brasovean-campion national

4. Atribuirea contractelor catre firmele de casa si membrii de partid USR prin achizitie directa

5. Favorizarea marilor companii straine in defavoarea companiilor mici si mijlocii din Brasov.

6. Musamalizarea abuzului facut de catre Viceprimar Flavia Boghiu – AMURAL

7. Lipsa de management in administratia locala, lipsa identificarii nevoilor cetatenilor si al deciziilor cu grad mare de prioritate.

8. Lipsa de comunicare cu mediul privat care sustine economia din Brasov.

9. Lipsa de strategie si comunicare cu posibili mari investitori.

10. Audienta la primar inexistenta. ( slogan in campanie: „Primaria Brasovenilor”)”

SURSA FOTO: Facebook

Exit mobile version