În România anului 2026, statul nu mai guvernează – improvizează. Iar nota de plată o achită, ca de fiecare dată, oamenii simpli.
Mine închise. Hidrocentrale abandonate. Comunități întregi condamnate la sărăcie peste noapte. Fără plan, fără alternativă, fără rușine. Sute și mii de familii rămân fără venituri într-o țară în care, în multe zone monoindustriale, „loc de muncă” înseamnă o singură opțiune: ceea ce tocmai a fost distrus.
Nu există reconversie profesională reală. Nu există programe serioase de recalificare. Nu există investiții alternative. Există doar comunicate sterile și promisiuni reciclate. Statul închide robinetul și pleacă mai departe, ca și cum acei oameni nu ar exista.
În paralel, aceeași logică haotică lovește și administrația locală. Se taie 10% din personalul din primării – nu pentru eficiență, nu în urma unui audit real, ci pentru că „dă bine” politic. O măsură luată din birou, fără să înțelegi că, deja, multe primării funcționează la limită.
Rezultatul? Blocaj total.
…în loc să înceapă cu adevăratele privilegii ale statului și să reducă numărul de parlamentari și sinecurile politice, guvernul alege, ca de obicei, să lovească exact acolo unde e mai ușor: în oamenii care muncesc și în comunitățile deja vulnerabile.
Cetățenii așteaptă luni întregi pentru autorizații. Dosarele se adună. Sesizările curg. Funcționarii rămași sunt sufocați. Dar în loc să investească în digitalizare, în automatizare, în simplificarea procedurilor, guvernul preferă să taie oameni. Exact inversul a ceea ce ar face un management sănătos.
Este ca și cum ai scoate mecanicii dintr-un service aglomerat și ai spera că mașinile se vor repara singure.
Asta nu este reformă. Este demolare.
Un stat responsabil ar fi făcut altceva:
• ar fi pregătit din timp închiderea industriilor neviabile, cu alternative clare;
• ar fi investit în educație și reconversie profesională înainte de concedieri;
• ar fi atras investitori în zonele afectate;
• ar fi digitalizat administrația înainte să reducă personalul.
Dar pentru asta ai nevoie de strategie. De viziune. De competență.
România de azi funcționează fără toate trei.
Guvernarea actuală nu construiește – reacționează. Nu planifică – taie. Nu reformează – distruge și speră că lucrurile se vor aranja singure.
Între timp, oamenii rămân fără locuri de muncă, fără speranță și fără stat.
Și poate cea mai gravă problemă nu este că aceste decizii sunt greșite.
Ci că par luate fără să conteze cine plătește prețul.
P.S. Alte mine (Lonea, Lupeni) sunt în proces de închidere până în 2032 .