PÂNĂ LA ORA 13, MAI MULT DE 300 DE PERSOANE S-AU VACCINAT LA CENTRUL MOBIL AMPLASAT PE REPUBLICII !!!
Potrivit directorului D.S.P. Brașov, dr Andrea Neculau, numărul de vaccinuri asigurate de dimineață a fost suplimentat cu 90, apoi alte 180 de vaccinuri au fost comandate, astfel încât toți cei care doresc să se vaccineze azi să o poată face. Timpul de așteptare a fost de 5-15 minute, cu excepția primei ore a dimineții, când coada a fost de aproximativ 70 de persoane.
Prefectul Cătălin Văsii și Viceprimarul Flavia Boghiu s-au alăturat cadrelor medicale de la centrul mobil de vaccinare..
„E o plăcere deosebită să pot să ajut astăzi, în calitate de voluntar, în această campanie de vaccinare pe care am inițiat-o la nivelul județului Brașov. Astăzi, suntem pe strada Republicii, într-un eveniment organizat împreună cu Primăria municipiului Brașov, încă un pas pentru a ajunge la normalitate, și ca aceste campanii să dea rezultatele scontate, să ajungem la gradul de imunizare care să ne permită să ajungem la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții“, a declarat prefectul județului, Mihai -Cătălin Văsii.
„Motivul pentru care evenimentul de astăzi se desfășoară aici la, intrarea pe Strada Republicii, este că aici este poarta de intrare a zonei zero a restaurantelor din Brașov. Acest fapt le-a permis atât brașovenilor, cât și turiștilor, români și străini deopotrivă, să vină să se vaccineze. Până la ora aceasta am avut peste 300 de persoane care s-au vaccinat. Am pregătit 350 de doze, pe care ne-am văzut nevoiți să le suplimentăm tocmai ca până la ora 20.00, când se termină evenimentul, toată lumea care vrea să se vaccineze să o poată face“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Vâju Dan
#gazetabrașovului #stiribrasov
Sursa foto & video – Primăria Brașov