Zilnic online

Deputatul Victor Ilie ( USR PLUS ) – Plângerea penală depusă pe numele lui Allen Coliban „este zbaterea mafiei abonată la banii publici”

80

Deputatul Victor Ilie ( USR PLUS ) a făcut o postare pe Facebook, în legătură cu ,, noua poveste cu plângerea penală împotriva lui Allen Coliban ”, care a făcut un tur de presă, atât locală, cât și națională. Acesta, fiind și avocat, face o analiză tehnică a plângeri penale, pe care o demontează punct cu punct.

„Noua poveste cu plângerea penală împotriva lui Allen Coliban face parte dintr-un registru cunoscut. Atacuri din toate părțile împotriva celor care se luptă cu căpușele din sistem. Că e Fritz, Allen, Voiculescu, Năsui, Ghinea, nu mai contează. Oamenii care căpușează România de 30 de ani declară că au găsit responsabilii pentru propria hoție sau incompetență: cei care abia acum au intrat la guvernare.

Am urmărit de aproape acest fenomen și succesiunea evenimentelor. Iar în cazul Allen Coliban vs plângerea penală din zilele astea a fost cam așa:

La Brașov avem deja 2 lupte cu abonații la privilegii și bani publici. Prima e lupta cu P&P în instanță, după ce protejații fostului primar primeau contract pe 10 ani și scutire de redevență pe 70 de zile. A doua este gaura de la RIAL, unde fostul director pare supărat că a fost demis din funcție.

De ce zic că pare supărat? Cine credeți că a depus o plângere penală (complet forțată, dar revin cu explicații tehnice mai jos) împotriva lui Allen pentru povestea cu facultatea? Nu, nu fostul director, bărbat în toată firea. Nu, vă înșelați. A pus-o pe mama lui să o facă. Ei, și uite așa, povestea se transformă în basm.

Este totuși important să vedem contextul: RIAL a avut pierdere de 3 milioane de lei anul trecut, și încă 1,6 milioane în primele 4 luni din 2021. Colac peste pupăza, după managementul dezastruos al fostului director, Primăria Brașov trebuie să facă majorare de capital social pentru a menține societatea competitivă. Banii sunt dați din bugetul local, adică din banii contribuabililor. Asta în condițiile în care RIAL administrează imobilele municipiului (treabă grea să stabilești și să colectezi niște chirii) și primește lucrări de construcții direct de la primărie.

Am văzut săptămâna trecută și un protest al angajaților de la RIAL, care evident se tem pentru posturile lor cu productivitate scăzută și salarii consistente și plătite la timp.

Și acum, câteva detalii tehnice despre plângerea penală a mamei fostului director, aruncată literă cu literă în presă.

  1. În primul rând, oricine are dreptul să facă plângere penală împotriva oricui. Plângerea penală nu este mai mult decât o simplă reclamație. Până la condamnare mai sunt niște pași extrem de importanți, care nu se pot face fără probe sau măcar indicii: începerea urmăririi penale, trimiterea în judecată.
  2. În al doilea rând, dosarele pentru candidaturi nu cuprind CV-uri. Nicăieri în legislație nu există această obligație de a depune la birourile electorale, în cadrul dosarului de candidatură, un CV.
  3. În declarația de acceptare a candidaturii din 2016, Allen și-a trecut titulatura de economist, nicidecum de inginer. Mențiunea este doar cu titlu informativ, ea nu produce efecte juridice, dat fiind faptul că acceptarea candidaturii nu este condiționată de vreo funcție sau profesie.
  4. Da, în documentele înaintate către unul dintre birourile electorale, președintele partidului USR la nivel național de atunci (evident, NU Allen Coliban) a menționat că el ar fi fost inginer IT, pentru că așa îl percepea prin prisma activității sale profesionale.
  5. Recunosc că există posibilitatea ca alți juriști să exprime alte opinii despre plângerea penală în cauză, însă față de punctele 1-4 de mai sus îmi e greu să îmi imaginez (și în 15 ani de avocatură am văzut suficient de multe încât și imaginația să îmi fie suficient de bogată) cum vreun procuror poate să vadă ca serioasă plângerea penală formulată de fosta membră PSD, PNL, și candidată în 2020 din partea Pro România, Ionescu Manuela Carmen.

Toate aceste aparente scandaluri sunt normale. Este zbaterea mafiei abonată la banii publici. Nu vă închipuiți că oprirea sifonării banului public se poate face cu frumosul. În opinia mea, avem 2 opțiuni: fie îi încurajăm, sprijinim sau chiar ne alăturăm celor care și-au asumat această luptă, fie ne predăm complet căpușelor, și sperăm că ne vor arunca și nouă niște firimituri. Eu, unul, am intrat în politică pentru prima opțiune”

Vă ținem la curent în legătură cu această plângere penală.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

 

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult