Curg meciurile pe bandă rulantă la Euro 2020, și sâmbătă joacă Germania cu Portugalia, Germania fiind în „foame” mare de puncte după eșecul cu Franța.
În primul meci, la București, Ucraina a trimis acasă Macedonia de Nord după un meci care ne-a ținut cu sufletul la gură până la ultima fază. Două goluri Ucraina date în patru minute în prima repriză, și un penalty ratat în a doua repriză, un gol Macedonia de Nord după un penalty. Macedonia încheie parcursul la Euro 2020, mai având de disputat un meci cu Olanda care este calificată.
Al doilea meci, a pus față în față selecționatele Belgiei și Danemarcei la Copenhaga. Meciul a început tare cu gol în minutul doi, Danemarca luând o gură de oxigen după momentele dramatice din meciul cu Finlanda. Meciul a fost întrerupt în minutul 10 pentru ca toată lumea să ovaționeze și să scandeze numele lui Christian Eriksen. Repriza a doua l-a adus în teren pe Kevin De Bruyne, care a „rezolvat” meciul printr-o pasă trimisă lui Hazard după o fază „făcută” de Lukaku în minutul 50, și printr-un gol marcat în minutul 70. În urma rezultatului, „Dracii Roșii” merg în optimi.
A treilea meci, desfășurat la Amsterdam, a adus calificarea „Portocalei mecanice”, ea învingând Austria cu un sec 2 – 0 . Primul gol a fost dat dintr-o lovitură de pedeapsă în minutul 10, iar diferența de valoare s-a văzut când Olanda a făcut 2-0 în minutul 67, prin Dumfries. Austria a terminat meciul fără șut pe poartă.
Asta a fost ziua a șaptea de fotbal, diseară avem dueluri interesante, printre care și duelul fratricid Anglia – Scoția.
#gazetabrasovului
gazetabrasovului.ro
Foto – Getty Images