Zilnic online

Cronica de fotbal ( XIV ) – Elvețienii au făcut borș de Cocoș Galic

59

Și a mai trecut o zi de fotbal mare. de data asta cu folos, pentru că am stat cu ochii în TV să vedem Croația și Franța cum pleacă acasă. Da, Franța! Campioana mondială!

Primul meci s-a desfășurat la Copenhaga. Croația a întâlnit Spania. Meci de infarct, nerecomandat minorilor, cardiacilor și femeilor gravide.

Începe meciul, nici nu s-au încălzit bine echipele, și pac Spania, autogol minutul 20. Au mai frecat un pic mingea pe teren, pac, 1 – 1 și asta a fost prima repriză. La pauză Spania își aduce aminte de corrida, tauri, sânge, intră în teren pusă pe fapte mari și dă două goluri în minutele 57 și 77 prin Azpilicueta și Torres. Și când ziceam că hop, asta e, s-a întâmplat,și mai erau 5 minute de joc, vine Orsic și ne arată cum se dă gol. Panică! Spania în corzi, Croația peste ei, atacau cu cavaleria, ai, n-ai mingea dai la poartă, vine minutul 92 ca nebunul și, ce să vezi, 3 – 3. Pasalic aruncă meciul în prelungiri! NEBUNIE!

Și încep prelungirile. Ei, acum se vede treaba că antrenorul Croației a cam făcut schimbări care au pus în evidență atacul și a cam lăsat la mila sorții apărarea, pentru că vine Morata și Oyarzaba și închid tabela în minutele 100 și 103. 5 – 3 și Spania merge mai departe după un meci cum rar se vede într-o viață de om.

Al doilea meci, la București, Franța întâlnește Elveția. Intră băieții hotărâți pe teren, se controlează reciproc de tactică, vine minutul 15 și se înalță Seferovici în careu și îngroapă mingea cu capul lângă bara din dreapta a porții franceze. Liniște în decor că tocmai se reglează ceasul fotbalului mondial la București. Francezii o iau ca atare, asta e viața, mai iei și gol, și pleacă la joc, că mai sunt 75 de minute de joc, și se pot întâmpla multe. Și ăsta a fost scorul la pauză. Elveția 1, Franța 0.

Și începe repriza a doua. Minutul 54, se îngroașă gluma, Elveția primește un penalty. Rumoare. Și stupoare, pentru că penalty-ul este ratat, Cocoșul Galic prinde aripi, Benzema își amintește că pe vremuri făcea legea pe teren, și arde două goluri unei echipe a Elveției care tocmai dădea să scrie istorie în cartea fotbalului. Tiki taka curat, fotbal ca pe plajă la Copacabana, pase cu călcâiul și alte condimente care fac fotbalul să fie un spectacol. 2 – 1 Franța, și se părea că asta a fost, au intrat elvețienii cu ceasul netras în teren la pauză. Și mai vine și Pogba prin minutul 75 și dă o „strâmbă” la vinclu de s-a făcut ceață pe teren. 3 – 1 Franța.

Dar stai așa, că nu s-a terminat. Liniile de mijloc ale ambelor echipe au fost anulate, mingea circulă doar în preajma careului. În fotbal e ca în viață, nu dai vrabia din mână pe cioara de pe gard, că vin elvețienii prin Seferovici care mai îngroapă mingea odată în poartă cu capul. Și e numai minutul 81. Elveția a simțit mirosul de sânge francez și au încălecat Franța. Minutul 85 gol anulat Elveției, minutul 90, GOL! 3 – 3 și băieții se încălzesc pentru prelungiri.

În prelungiri au mai fost ceva ocazii, dar se terminase benzina la ambele echipe. De unde Franța intrase pe teren la începutul meciului ca să defileze și să câștige, Elveția venise cu uraganul după ea. Totul sau nimic!

Și în premieră la acest campionat am avut lovituri de departajare. Elvețienii au înscris precis pe linie, cinci din cinci. Franța a înscris patru din patru și măgăreața ultimul penalty a pica pe capul lui Mbappe. Marelui Mbappe de la Paris Saint-Germain. Care ratează. și trimite Franța acasă cu cursa de noapte de la București. Gata și Cocoșul Galic, l-a pus Elveția la borș, l-a trimis după Portugalia.

Până acum avem Olanda, Portugalia și Franța plecate din competiție. Sunt curios cine completează diseară careul de ași. Germania sau Anglia?

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Foto – Getty Image & Profimedia

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult