Zilnic online

Primarul orașului Rishon LeZion, oraș înfrățit cu Brașovul, vizitează pentru prima dată orașul nostru

84

– Cele două orașe sunt înfrățite de 25 de ani, la propunerea fostului primar de origine română al Rishon LeZion-ului, Meir Nitzan –

 

Marți, 29 iunie, primarul Brașovului Allen Coliban a primit vizita omologului său din Rishon LeZion, Raz Kinstlich. Acesta este însoțit de o delegație importantă formată din reprezentanți ai Consiliului Local și ai primăriei din Rishon.

Cele două orașe sunt înfrățite din anul 1996, după ce, cu un an înainte, primarul de origine română din acest oraș, Meir Nitzan, a venit cu propunerea de colaborare între cele două municipalități.

În prima parte a vizitei, delegația israeliană s-a întâlnit cu primarul Allen Coliban, viceprimarul Sebastian Rusu, dar și cu reprezentanții grupurilor politice din Consiliul Local: Ioan Corbu, Alexandru Pușcașu și Lucian Pătrașcu, pentru a discuta despre domeniile în care cele două autorități ar putea colabora.

Alături de cele două delegații, la întâlnire au participat și reprezentanții comunității evreiești din Brașov.

După această întâlnire, primarul Allen Coliban l-a invitat pe omologul său, Raz Kinstlich, să viziteze Parcul Trandafirilor, care, din 2018, poartă și numele de Rishon LeZion. Aici, cei doi primari, au plantat un pin, ca simbol al legăturilor strânse dintre cele două comunități.

,,În prima parte a vizitei am avut cu domnul primar o discuție foarte intensă și aplicată cu privire la relațiile diplomatice între cele două orașe, despre perspective, despre obiective comune, despre provocări și oportunități pe care cele două orașe le au împreună. O primă discuție foarte densă, plină de subiecte. Am venit aici (în Parcul Trandafirilor Rishon LeZion n.n.) să adăugăm subiectelor comune și o dimensiune simbolică, respectiv plantarea unui pin. Este încă o bornă pe care o punem în relația dintre cele două orașe, o relație foarte activă din punct de vedere cultural și pe care ne dorim să o dezvoltăm și pe alte dimensiuni, pe dimensiunea educațională, pe dimensiunea infrastructurii de sănătate și a competențelor din zona aceasta, pe dimensiunea economică și turistică”, a declarat primarul Allen Coliban.

Prezent pentru prima dată la Brașov, primarul Raz Kinstlich s-a arătat încântat de Brașov și de modul în care a evoluat relația dintre cele două orașe.

,,Sunt foarte bucuros să fiu aici. 26 de ani de relație între cele două orașe înseamnă foarte mult, aveam vreo 17 ani când primarul Meir Nitzan a venit cu propunerea de înfrățire a celor două orașe, iar de atunci avem o relație foarte strânsă, pe care ne dorim să o dezvoltăm. Îmi place foarte mult Brașovul, mă simt ca acasă aici. Mi-a făcut plăcere să văd că aveți un primar așa de puternic și de tânăr și sunt sigur, după prima oră de conversație, că vom avea o colaborare excelentă. Sunt mulțumit de colaborare pe care o avem astăzi, dar în viitor sper să putem extinde acest parteneriat și în alte domenii ca educația universitară, dezvoltarea urbanistică, tehnologiile smart city, mai ales că și primarul Coliban este de aceeași vârstă cu mine, fiind interesat de aceleași domenii”, a precizat primarul Raz Kinstlich.

După vizitarea parcului, discuțiile dintre cele două delegații au continuat și la Sinagoga Beit Israel, de pe str. Poarta Șchei.

În timpul întâlnirii, membrii delegației din Israel au prezentat și o serie de exemple de bună practică, pe care Brașovul le poate implementa la rândul său. Acestea au vizat siguranța cetățenilor, rețelele de utilități, sistemul de colectare a deșeurilor, dar și prezentarea unui exemplu de succes în domeniul educației superioare, The College of Management Academic Studies.

În ceea ce privește siguranța cetățenilor, modelul implementat de Rishon LeZion este unul care este luat de exemplu de bună practică și de alte orașe din Israel, fiind cel mai performant sistem care funcționează într-un oraș. Doar Ierusalimul are același sistem, dar la un nivel mult mai mic.

Municipalitatea din Rishon dispune de un departament de securitate de 250 de polițiști (echivalentul poliției locale de la noi), în condițiile în care  poliția națională are în acest oraș 200 de angajați. Au fost montate 1.300 de camere de supraveghere cu sistem de inteligență artificială, care analizează toate imaginile și în momentul în care constată că a apărut o situație posibil ilegală, notifică automat departamentul de securitate, care poate să intervină într-un timp foarte scurt.

De asemenea și rețelele de utilități sunt supravegheate electronic, astfel încât în momentul în care apare o defecțiune, aceasta este raportată automat în dispecerat cu toate informațiile necesare: localizarea defecțiunii, natura ei, tipul de intervenție necesar etc.

În momentul în care s-a implementat acest sistem de supraveghere, atât al domeniului public, cât și al rețelelor de utilități și al traficului, Municipalitatea a investit și în rețele de internet pentru unitățile de învățământ, astfel încât, în acest moment, toate școlile din Rishon LeZion beneficiază de un internet stabil și de mare viteză, care depășește nivelul celor existente la alte instituții publice, ceea ce face ca procesul de învățământ să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Discuțiile au continuat și pe alte teme, cum ar fi colectarea selectivă, sănătate, sport, cele două delegații stabilind ca aceste schimburi de experiență să se deruleze cu regularitate, iar cele două Municipalități să identifice, în cel mai scurt timp, proiectele pe care le pot realiza în comun.

 

Brașov – Rishon LeZion

Relațiile pe care Brașovul le are cu Rishon LeZion sunt unele dintre cele mai strânse relații de înfrățire pe care Brașovul le are cu vreun oraș.

Relația dintre cele două orașe a început în anul 1995, la iniţiativa primarului oraşului Rishon LeZion, dl. Meir Nitzan, care s-a născut în România şi a emigrat în Israel. În anul 1996 este adoptat protocolul de înfrățire. Meir Nitzan este un politician celebru în Israel, care după ce a luptat în forțele armate israeliene,a intrat în politică. A fost primar al orașului Rishon LeZion timp de 25 de ani, pentru 5 mandate consecutive, între 1983 și 2008.

În toată această perioadă, 1995-2021, au avut loc foarte multe participări și schimburi de experiență, atât pe plan cultural, sportiv dar și pe bune practici, Rishon fiind unul dintre orașele cu multă experiență în reciclare, securitate, inclusiv cea cibernetică și sistematizare urbană.

În anul 2009 este ales ca primar al oraşului Rishon LeZion d-nul Dov Zur, la a cărui inițiativă, în același an, este inaugurat “Parcul Oraşelor Înfrăţite”, în cadrul căruia o suprafaţă a fost alocată Braşovului, în aceasta fiind redate simboluri, vestigii, dar şi atmosfera oraşului.

În februarie 2018, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea Statului Israel şi a 136 de ani atestare a oraşului Rishon LeZion, primarul Dov Zur a propus ca o stradă din Rishon LeZion să primească numele “Braşov”. Pe bază de reciprocitate, Trandafirilor, a primit, în același an, și numele de “Rishon LeZion”.

În același an, 2018, pentru contribuția pe care și-a adus-o pentru dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Rishon LeZion, ambasadorul statului Israel în România, Excelenţa Sa Doamna Tamar Samash a primit titlu de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov”,

În ianuarie 2020, domnul Tiberiu Roth, conducător al Comunității Evreilor din Brașov pentru 30 de ani, a primit titlul de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov”, în semn de respect şi apreciere pentru dăruirea şi profesionalismul cu care s-a implicat în viața comunității, aducându-și o contribuție importantă în stabilirea și dezvoltarea relației de colaborare între Municipiul Brașov și orașul israelian Rishon LeZion.

Brașovul este atât de cunoscut în Rishon, încât agențiile de turism care aduceau turiști din Israel în Brașov, în anii anteriori, dacă aveau cetățeni și din Rishon, includeau în programul de vizitare, la solicitarea turiștilor, și Primăria Brașov.

 

Primarul Raz Kinstlich

A fost ales în anul 2018, după ce între 2010-2013 a fost viceprimar al Municipiului Rishon LeZion, Șef al Departamentului Protecției Mediului din Municipiul Rishon LeZion, iar între 2013-2018, a îndeplioni tot funcția de viceprimar, vicepreședinte al Companiei Municipale de Securitate Și Ordine Publică din Municipiul Rishon LeZion, Șef al Departamentului Protecției Mediului din Municipiul Rishon LeZion, Membru în Consiliul Asociației de Fotbal din Israel.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult