Îl ascultăm pe Dan Puric cum ne spune printre multe chestii pe care le spune de obicei, că țăranul român trăiește în veac. Adică, conform explicațiilor lui, țăranul român nu pune preț prea mare pe secundă, minut și oră. El trăiește veșnicia. Și veșnicia, când o trăiești, îți dă o stare de contemplare. Stare în care înțelegi nemărginirea și rolul divinului în spațiul înconjurător. Sau cum ar zice budismul, trăiești o stare de nirvana. Sau ceva de genul.
Și peste țăranul român, vin progresiștii cu Marx în suflet și Lenin în minte, și forțează nepermis de mult în sensul de a civiliza, ceea ce n-a reușit să civilizeze nici Imperiul Roman, nici Imperiul Austro-Ungar, nici Imperiul Otoman, nici Imperiul Țarist. Au dominat, dar n-au civilizat. Pentru că n-au avut resursele necesare pentru a înțelege că noi, românii, avem trei lucruri la care nu renunțăm nici în ruptul capului. Și nu, nu e vorba de limba română, ortodoxie și spațiul ocupat aici în Balcani. E vorba de cele trei lucruri care ne afectează direct structura ADN-ului. Paradoxul, fatalitatea și mimetismul.
Și progresiștii noștri, strămoși ai lui Marx & Lenin, buni cunoscători ai fenomenului, își imaginează cum vor forța ei românii să evolueze. Și că ei / noi vom evolua pe culmile progresului. Dar cel mai probabil ne vom îndrepta împotriva factorului civilizator. Cum am făcut întotdeauna. Și vom întârzia să intrăm în rândul „lumii”. Ar fi mult mai bine dacă ne-ar lua cu ușurelul, mai cu „răbdare” și „tutun”. Treptat.
Vrem civilizație ca în Europa. Adică apă caldă la robinet, Mcdonalds, spitale curate și șosele neaglomerate și asfaltate. Dar nu ne place treaba cu LGBTQ. Și cu educația sexuală din fragedă pruncie. Vrem nivel de trai asemănător cu cel din vest. Dar nu ne place ipostazia societăților civilizate, care l-au scos pe Dumnezeu din centrul problemei și l-au pus pe om. Valorile sociale diferă, și nu vorbim de decalaj social, ci de identitate și valori diferite.
Ne deranjează că progresiștii ne fac analfabeți funcționali și oi. Conform statisticilor chiar suntem așa. Analfabeți funcționali pentru că nu ne-a interesat niciodată să mergem la școală, pentru că nu a avut nimeni interesul de a avea un popor cult și educat. Doar brațe care muncesc câmpul, în fabrică sau sunt capabile să țină o armă. Și oi pentru că nu putem nicicum să ne stabilim parcursul social. Nu ne găsim locul. Fierbem și nu avem astâmpăr.
Dar dacă te uiți de departe vezi altceva în legătură cu noi. Cu românii. Că am vrea câte ceva din fiecare civilizație. Dar îmbinate într-un mod unic, original. Vrem șosele asfaltate până pe vârful Omu din Bucegi, dar picăm pe gânduri când vedem străinii cu ce admirație se uită la căruțele de pe drumuri prăfuite. Tânjim să umplem masa la fast food cu hamburgeri, dar ne uităm lung la străinii care își ling buzele când văd un bulz. Sau un borș. Țările civilizate au progresat, neforțat, și au pierdut esența lucrurilor. Sunt oarecum dezrădăcinați, își amintesc cu greu de unde au plecat acum câteva generații. La noi amintirea a cine suntem e vie. E prezentă! „ Icoana neamului” n-a plecat niciodată de aici. A mers hotărâtă prin comunism, pușcărie politică, foame și mizerie. Exact ca o sfântă din Scripturi.
Cei care au trăit o vreme în alte țări, au venit și au spus că au învățat lucruri de la oamenii de acolo. Că au învățat că buna înțelegere și toleranță sunt piatra de temelie socială. Acolo. Noi, pe aici suntem încă ocupați de bunăstarea caprei vecinului. Și să-i decupăm verbal existența pomenindu-i rudele decedate pe linie maternă și punând sfinții din calendarul ortodox să defileze virtual. Ne fracturăm gândirea preocupați fiind de cauzele exterioare presupuse a interveni în existența noastră. Paradoxul și fatalitatea mărșăluiesc în glorie.
Suntem conștienți de faptul că valul civilizației vestice va veni și ne va lua pe sus. Într-o zi! Pentru că în direcția aia merge lumea, fie că vrem, fie că nu vrem. Și noi împreună cu ea. Și treptat vom uita de paradox. Și de fatalitate. Și de mimetism. Pentru că ne vom încolona în cohortele globaliste ale plus valorii.
Dar până atunci, să avem răbdare. „ Răbdare” și „ Tutun”. Și cu noi, și cu cei care vor să ne facă „bine” rapid și forțat. Poate nu vrem acum să fim ajutați. Poate ar fi bine ca mai întâi procesul civilizațional forțat să înceapă cu lucrurile bune, nu cu cele discutabile. Să ne aducă împreună în fața unui numitor comun, să ne dea un scop. Cum ar fi acela de a trăi mai bine. Nu amenințați de abolirea proprietății pe care o interpretăm ca sclavie, și nici de educație sexuală pe care o privim ca fiind promiscuitate și total opusă valorilor sociale. Și nici amenințați de LGBTQ.
Veniți și explicați. Explicați-ne! Cu cuvinte simple. De ce e mai bine așa. Sau așa. Forțarea unor lucruri aduce la rândul ei repercusiuni.
Dan Vâju
#gazetabrasovului
gazetabrasovului.ro
