Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă
Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost acuzat și judecat pentru două fapte de delapidare și de utilizarea subvențiilor acordate unui partid în alte scopuri. Acesta a fost trimis în judecată de către DNA pe data de 25 iulie 2020, fiind acuzat că a folosit în interes propriu suma de 380.000 de euro din subvențiile acordate de către Autoritatea Electorală Permanentă.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – „Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe împotriva sentinţei penale nr. 414 din data de 15 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în dosarul nr. 1983/1/2019. În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă apelantul inculpat Drăghici Mircea Gheorghe la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (6) din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în cuantum de 220 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2021”..
Mircea Drăghici a fost condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare cu executare, dar a atacat sentința cu apel.
#gazetabrasovului gazetabrasovului.ro
Foto – Bursa