Zilnic online

Arafat anunţă simplificarea procesului de autorizare privind securitatea la incendiu

55

Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă,a declarat că guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care au fost aduse modificări legii 307/2006, privind apărarea împotriva incendiilor, astfel că procedura de obţinere a avizului de securitate în cazul incendiilor se va simplifica.

Aceste modificări sunt menite să simplifice procesul de avizare, autorizare privind securitatea la incendiu, să permită debirocratizarea şi reducerea poverii administrative, precum şi supravegherea pieţei produselor pentru construcţii şi a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor.

Secretarul de stat a menţionat că una dintre prevederi vizează exceptarea de la obligaţia de obţinere a avizelor şi a autorizaţiilor de securitate la incendiu în cazul lucrărilor care urmăresc preponderent îmbunătăţirea altor cerinţe fundamentale ale construcţiilor.

„Sunt avute în vedere, spre exemplu, lucrările de consolidare, intervenţiile la acoperişul clădirii care constau în lucrări de înlocuire a învelitorii şi a suportului acesteia, precum şi cele pentru extinderi sau schimbări de destinaţie ale unor încăperi aparţinând construcţiilor existente, în vederea amenajării grupurilor sanitare, camerelor tehnice ori executare de lucrări la acestea. Asta înseamnă că de acum unele lucrări se vor putea desfăşura mult mai simplu, mult mai uşor, fără să facem rabat la siguranţă, dar sunt multe din aceste lucruri care blocau luni de zile realizarea lor sau punerea în funcţiune, în aşteptarea avizelor şi autorizaţiilor. Deci de acum se va simplifica acest lucru şi există unele excepţii care apar prin actul normativ de modificare”, a spus Raed Arafat.

O altă prevedere este stabilirea termenului pentru obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu până la data de 31 decembrie 2022, pentru construcţiile şi amenajările pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea conformării construcţiei la cerinţa de securitate la incendiu.

#gazetabrasovului                                                             gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult