Voiculescu: Eu nu sunt mulţumit de ritmul reformelor. Dacă Guvernul Cîţu nu livrează, trebuie schimbat
Imediat după alegeri, anul trecut în decembrie, alianța PNL – USR PLUS – UDMR au făcut guvernul. Guvernul Cîțu. Atunci am prezis că „mare iubire” din interes nu va dura mai mult de 6 luni. Pentru că Iohannis, patronul spiritual al acestui guvern, a trebuit să ia în considerare toate presiunile și sugestiile care i-au venit brusc pe cap, atunci când Ciloacu defila cu procentul mare la alegeri. Pe deoparte trebuia să asculte vocea partidului, a PNL-ului, care vroia la guvernare, și pe partea cealaltă vocea „ Europei” care vroia pe Barna, Voiculescu & Co. în cărți. Ca să se apuce de reforme. Ca să înceapă civilizarea României.
Și din socotelile lui nu lipsea nici posibilitatea de a se înțelege cu PSD-ul. Șanse erau, dar mici, mici de tot. Și oricum PSD-ul e mai interesat să dormiteze în opoziție, și să asmută AUR-ul pe ei. Doar așa, ca să bage bățul prin gard, și să facă eventual singur guvernul în 2024.
Și au trecut câteva luni de mariaj forțat, și s-a cerut capul lui Voiculescu și al Dr. Andreea Moldovan. Și cum s-a cerut, s-a și tăiat. Și Cîțu părea mulțumit, i-a liniștit pe ăia mici din USR PLUS, le-a arătat cine e jupânul pe la guvern.
Și Iohannis din nou s-a băgat între ei spunându-le să se calmeze, să fie cuminți că se uită Europa la noi și are PNRR-ul în buzunare. Și stăteau și se mai mârâiau prin țarcul de la Piața Victoriei, PNL-ul cu USR PLUS-ul.
Și mai veneau niște avertismente, așa, meteorice, ba că USR PLUS e pe mână cu DNA-ul și și-au pus în gând să-i pună la foc mic pe PNL-iști, ba mai ieșea PNL-ul și mai amenința că face o remaniere guvernamentală, ca să mai rărească din USR PLUS -iști, să le mai taie din avânt.
Pe aici, pe la Brașov, s-au tot ciondănit prin Consiliul Local cu echipele de fotbal, și s-au ciondănit de curând prin Consiliul Județean cu uite turnul de control, nu e turnul de control, ba votez cu aeroportul, ba nu mai votez cu aeroportul dar nu sunt nici împotriva lui. Băgatul bățului prin gard e sport olimpic al mariajului conjunctural, mai ales că marea masă a USR PLUS au și o cultură politică solidă via activism.
Păi și vine bomba. Cu Drulă, Ministrul Trasportului și Infrastructurii ( Link – https://bit.ly/3xbQazq ). Care stătea bine merci pe la el prin birou, cablat bine de tot, și aștepta mușterii de la PNL să-i calce pragul. Pescuia cu plasa în butoi. Și tot băieții cu urechea mare și ascuțită mai supravegheau și telefoanele, așa, ca să nu se piardă nimic.
Vă imaginați acum, după ce DNA-ul a făcut ceva descinderi în dosarul respectiv, care e starea sfincterelor celor care au intrat prin diferite birouri ministeriale ce sunt conduse acum de USR PLUS ? Vă imaginați cum a simțit-o Cîțu pe asta ? Vă imaginați cum au înțeles USR PLUS să stea la masa guvernării ?
Și acum mai vine și Vlad Voiculescu, fostul ministru al sănătății, acum că e pe cai mari pentru că a câștigat alegerile interne la București și zice că nu e mulțumit de ritmul reformelor că dacă Guvernul Cîţu nu livrează promisiunile asumate în programul de guvernare, „va trebui să avem o altă echipă executivă”.
Bine că vine vacanța parlamentară, că mai au un pic și se iau la bătaie prin parlament.
Dan Vâju
#gazetabrasovului
gazetabrasovului.ro