Zilnic online

Astăzi a fost inaugurat stadionul Steaua din București

66

Astăzi a avut loc inaugurarea stadionului Steaua. Arena din Ghencea a găzduit, începând cu ora 19:15, duelul dintre Steaua și OFK Belgrad, scor final 6 – 0.

 Fanii și-au făcut intrarea pe stadion începând cu ora 17:00, iar oficialii Stelei le-au pregătit numeroase surprize. 

Fanii Stelei din Peluza Sud s-au ridicat la înălțimea evenimentului și au realizat o coregrafie impresionantă. În Peluză a fost afișat anul înființării Stelei, 1947.

În plus, fanii Stelei au afișat bannere cu mesaje speciale:

  • „Inaugurând Templul așa cum se cuvine / Noi toți ne mândrim și suntem lângă tine”
  • „Prezenți în locul în care s-a scris istorie / Cântăm pentru Steaua cu gândul la glorie”

Tricoul lui Marius Lăcătuș, cu numărul 7, a fost retras într-o festivitate superbă. Cel supranumit „Fiara” a pășit pe gazon, în ovațiile suporterilor și în aplauzele jucătorilor.

Retragerea tricoului cu numărul 7,  a fost amplu discutată. Cel supranumit „Fiara” nu s-a opus deciziei, însă nu a ținut neapărat ca acest lucru să se întâmple.

„ Le mulțumesc celor de la Steaua, nu a fost o decizie ușoară, e o responsabilitate enormă pe care și-au asumat-o. Sper să nu provoace multe discuții, vor fi alți jucători care vor câștiga și ei trofee ca mine și vor pune presiune apoi să li se retragă și lor”, a spus Marius Lăcătuș.

 

„ Am vorbit și ieri cu Loți și ziceam că nu știu dacă asta este cea mai fericită idee, cu retragerea numărului 7. Eu eram de părere că mai bine se dădea numele unei tribune Marius Lăcătuș. Dar, dacă asta a fost dorința suporterilor și a clubului, foarte bine”, a spus Helmut Duckadam.

Antrenorul Anghel Iordănescu a tăiat panglica la inaugurarea „sălii Sevilla” a stadionului Steaua.

 

„ Eroul de la Sevilla”, Helmut Duckadam, a rămas impresionat de noua arenă: „ Nu seamănă deloc cu vechea arenă, mai ales că am fost întrebat ce senzație am. Una de curiozitate. Nu mai știu unde vin, nu mai știu unde să mă uit. Da, nu mă mai satur să mă uit în toate părțile, să reperez ceva, nu mai seamănă cu vechiul stadion. Poarta preferată era în dreapta mea, acolo era galeria și acolo făceam încălzirea de fiecare dată, dar poate cele mai bune evoluții le-am avut la poarta cealaltă. Aici s-a nimerit și cu Anderlecht, la 2-0, când a scăpat Vercauteren. Nu am văzut sala Sevilla, nu am văzut nimic. Am mai fost invitat pe acest stadion nou, dar nu s-a potrivit și e mai bine așa, pentru că așa e totul nou pentru mine”.

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult