Zilnic online

DNA – O nouă reținere la Ministerul Transporturilor

64

Petre Neacşa, director al Direcţiei economice din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a fost reţinuti, de procurorii DNA Constanţa pentru luare de mită în dosarul navelor supraevaluate de la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).

 

„ În contextul menţionat anterior, în care Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziţionat, cu fraudarea legislaţiei primare în materie şi la preţuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacşa Petre, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziţie publică, suma de 460.000 lei.

Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul ar fi primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcţiei pe care o conducea, fondurile necesare achiziţionării ambarcaţiunilor respective.”

 

Reamintim că cinci persoane au fost plasate în arest la domiciliu de Tribunalul Constanţa, pentru o perioadă de 30 de zile, inclusiv directorul ARSVOM, Daniel Manole. În dosar sunt vizate atât achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, cât şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia.

 

În același dosar au mai fost reținuți, pe 29 iunie, Manole Daniel, directorul  Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor, alături de alte trei persoane, administratori ai unor firme implicate. Daniel Manole este acuzat de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional orgnizat, abuz în serviciu și luare de mită. Mita încasată de directorul Manole ar fi fost de 3% din din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele, adică în jur de 2 milioane de lei.

 

Petre Neacșa a fost unul dintre oamenii de bază ai PSD-istului Răzvan Cuc în Transporturi și CA-uri. El a fost numit secretar general al Ministerului Transporturilor de premierul Grindeanu, în 2017, schimbat de Orban în 2019 și numit ulterior director economic în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, funcție în care se află încă din 2020.

 

El este un vechi sinecurist de partid, membru al mai multor consilii de administrație, de-a lungul anilor, printre care ROMATSA, CNAIR sau Tarom, fost secretar general în Ministerul Transporturilor, PNL-ist valoros in case, terenuri și conturi în bănci.

 

În 2018, Neacșa a fost secretar general adjunct la Ministerul Mediului, iar în 2019, pe când era secretar general al Ministerului Transporturilor, Neacșa figura ca președinte al Consiliului de Administrație al TAROM SA, și membru CA la Telecomunicații CFR SA și INCDPM.

 

El a încasat, potrivit declarației de avere din 2019, peste 142.000 de lei doar din indemnizații, iar împreună cu soția, aflată la Administrația Bazinală de Apă Olt, au declarat peste 200.000 de lei (40.000 de euro) la capitolul salarii.

 

Anul trecut el a declarat, doar din salariul încasat ca membru în Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (C.I.F.G.A.) al Eximbank, câștiguri de 187.000 de lei, din totalul de 354.000 de lei (71.000 de euro) încasați din sinecurile de partid, iar soția un salariu de peste 76.000 de lei. Suma încasată de el, anul trecut, este aproape cât șpaga pentru care tocmai a fost reținut de procurorii DNA.

 

#gazetabrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult