Zilnic online

622 de autoturisme, 557 de terenuri și 50 de imobile sub sechestru

59

Record absolut de bunuri puse sub sechestru într-un singur dosar. Vorbim de acţiunea de la Arad, unde oraşul a fost puricat de la un cap la altul de poliţişti şi procurori. Peste 600 de maşini şi sute de terenuri sunt acum în custodia anchetatorilor pentru că proprietarii nu au reuşit să le justifice. Iar personajul cheie, liderul contrabandiştilor de ţigări este în continuare de negăsit.

 

La o lună şi jumătate de la asasinarea omului de afaceri Ioan Crişan, mascaţii şi poliţiştii au scotocit tot Aradul. Au fost vizaţi traficanţii de ţigări pentru a vedea dacă au fost sau nu implicaţi în moartea afaceristului. Operaţiunea gigant, coordonată de marii şefi de la Bucureşti, a fost secretă pentru poliţiştii din Arad. Liderul traficanţilor, în schimb, a dispărut de acasă la patru dimineața încărcat cu bagaje.

 

Poliţiştii cred din ce în ce mai mult că liderul traficanţilor de ţigări din Arad, acum dispărut, şi-a dezvoltat afacerea, a crescut sub ochii şi cu complicitatea autorităţilor arădene. Din acest motiv niciun poliţist arădean nu a fost implicat în cele peste 150 de percheziţii de ieri.

 

Chiar şi aşa, Cosmin Mladin a reuşit să se facă nevăzut cu doar puţin timp înainte ca mascaţii să ajungă la el. Surse din cadrul anchetei spun că este doar o chestiune de timp până ce va fi prins. Mladin ar putea fi o pistă importantă în finalizarea anchetei privind explozia de la Arad.

 

#GazetaBrasovului

 

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult