Zilnic online

Carnea produsă în laborator – Hrana viitorului

60

Un start-up din Israel a pus deja ideea în practică

 

În viitorul apropiat vom putea achiziționa pentru consum carne crescută în laborator. Nu va fi de origine vegetală, ci de origine animală, dar nu va necesita sacrificarea vreunui animal.

 

Aceasta este soluția pentru a hrăni o populație în continuă creştere. Și pentru a ne lua o revanșă morală față de miile de ani în care am crescut și ucis animale pentru consum.

 

Spre deosebire de carnea produsă pe baza de proteine din plante, cum sunt produsele pe care deja le ştim de la Beyond Meat sau Impossible Meat, carnea produsă în laborator are la bază celule de origine animală, crescute în bio-reactoare. Deci nu este vegană, dar nici nu necesita sacrificarea vreunui animal.

 

Un start-up din Israel a dezvoltat prima fabrica pentru carne crescută din celule. Şi poate deja să producă 500 de kilograme pe zi. Cererea pentru alternative la carne este în creştere pe măsură ce oamenii devin tot mai conștienți și preocupaţi de bunăstarea animalelor, dar şi a mediului înconjurător.

 

Aşa a apărut carnea artificială. Pe scurt, procesul implică recoltarea de celule de la animale, dezvoltarea lor în laborator şi transformarea mai apoi într-o adevărată bucată de carne. Totul fără ca vreun animal să fie sacrificat sau rănit.

 

Prof. Yaakov Nahmias, fondator Future Meat: „ Nu mai e nevoie să creşti şi să îl sacrifici pentru a obţine un muşchi (…)  Putem produce carne care este la fel de delicioasă şi la fel de sănătoasă, poate chiar mai sănătoasă decât carnea tradiţională (…)Ideea nu este chiar nouă. Primul hamburger de laborator a fost testat în 2013. Doar că producţia lui a costat nu mai puţin de 300 de mii de dolari. Însă start-up-urile de azi propun soluții viabile atât din punct de vedere al costurilor, cât şi al producției. De la primele prototipuri, companiile din domeniu au redus costurile cu până la 99% (…) Foarte curând fermierii şi producătorii din toată lumea vor înţelege că dacă vor folosi tehnologia noastră pot produce aceeaşi carne la un cost mai mic, mult mai rapid şi mult mai eficient”.

 

Dr. Neta Lavon: „ Am învăţat cum ţesuturile se regenerează singure, în special ţesuturile musculare, care sunt de fapt friptura care ne place tuturor să o mâncăm (…) Avem flexibilitatea de a crea orice fel de carne de vită de care avem nevoie. Această procedură este mult mai sigură, etică, se poate reproduce şi are o mulţime de avantaje şi gustul este foarte bun, la fel ca friptura tradiţională (…) Acum, companiile lucrează la mai multe varietăţi, de la slănină până la somon. Scopul este să aducă pe piaţă carne la prețuri accesibile pentru toată lumea, dar în acelaşi timp să se asigure că este la fel de delicioasă şi sănătoasă precum cea tradiţională.”

 

Future Meat poate produce la acest moment carne de pui, de porc, de miel şi în curând de vită. În plus, pretinde cel mai mic preţ pentru pieptul de pui cultivat în laborator – 3,90 de dolari pentru o bucată de 100 de grame. Dar prețurile cu siguranță vor scade.

 

Didier Toubia, fondator start-up de cultivat carne: „ Un beneficiu cheie al cărnii cultivate este că, fiind carne, încorporează tot profilul nutritiv bun al cărnii pe care o cunoaștem astăzi. Doar am schimbat procesul de producție (…)  Avem într-adevăr nevoie să schimbăm fundamental modul prin care ne gestionăm resursele naturale şi prin care ne producem mâncarea pe pământ astfel încât să fim siguri că putem continua şi ne putem dezvolta ca specii pe pământ”.

 

Start-up-ul israelian estimează că produsele sale vor ajunge în restaurantele din Statele Unite până la sfârşitul anului viitor. Dar deja oamenii pot testa carnea crescută în laborator, într-un restaurant din Singapore, primul oraş care a acceptat astfel de produse.

 

Forumul Economic Mondial susţine că alimentele create în laborator pot fi o soluţie de durată, mai ales pentru că pot rezista mai mult la raft faţă de produsele tradiţionale, fiind lipsite de bacterii. Un lucru este sigur: oamenii consumă tot mai multă carne, iar pentru a le satisface această nevoie soluția nu poate fi creșterea și sacrificarea a şi mai multor animale. Deja această industrie este responsabilă pentru 15% din gazele cu efect de seră de pe planetă. Iar peste un sfert din suprafața arabilă a planetei este folosită tot pentru creșterea animalelor. Carnea crescută în laborator este o soluție curată, etică, și care să ne ajute să păstrăm carnea în meniu, dar fără să distrugem planeta.

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult