Franța – Pașaportul verde obligatoriu pentru cei care merg în spații publice închise, inclusiv în baruri, restaurante și trenuri interurbane
Parlamentul francez a aprobat proiectul de lege inițiat de guvern și sprijinit de președintele Macron, care va face obligatorie vaccinarea anti-Covid pentru toți lucrătorii din domeniul sănătății
Același proiect instituie necesitatea Certificatului Verde, pentru accesul publicului în locuri publice – muzee, cinematografe, piscine. Până acum acesta era necesar doar în cluburi și la concerte, iar de la începutul lunii august, acesta devine obligatoriu pentru a intra în restaurante și baruri, dar și pentru călătoriile cu avionul și cu trenul (în călătoriile interurbane).
Măsurile sunt valabile până pe 15 noiembrie.
Curtea Constituțională a Franței se va pronunța asupra acestei legi, fiind vorba de limitarea unor drepturi civile.
Ample manifestații au avut loc sâmbătă în mai multe orașe din Franța, în încercarea de a preveni adoptarea acestei legislații.
Franța a ajuns săptămâna trecută la 22 de mii de cazuri de Covid pe zi, de peste cinci ori mai multe decât la începutul acestei luni. Până acum 72% dintre adulți au primit cel puțin o doză de vaccin, iar 54% sunt imunizați complet, un procent ușor mai ridicat decât cele din Germania sau Italia, dar sub cele din Spania, Olanda sau Danemarca.
#GazetaBrasovului
gazetabrasovului.ro