Zilnic online

Autostrada A1 – Accident cu doi morți

58

 Una dintre victime a fost prinsă sub o camionetă

 

Un accident rutier soldat cu doi morți s-a produs în această dimineață la km 27 al autostrăzi A1 București-Pitești, pe sensul de mers spre Capitală. Două autoturisme și o autoutilitară au fost implicate. Echipajele de salvatori care au ajuns la fața locului au identificat șase victime, dintre care una a fost găsită încarcerată, prinsă sub camionetă. 

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Gărzilor de Intervenție Roata de Jos și Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, trei echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ. De asemenea, în sprijin se află și elicopterul SMURD.

 

Din cercetările de la fața locului se pare că au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară. Sunt 6 victime, dintre care una a fost găsită încarcerată, prinsă sub camionetă.

 

Din nefericire, două persoane au fost declarate decedate (un bărbat și o femeie), trei sunt conștiente și cooperante, iar o persoană a fost preluată de elicopterul SMURD.

 

În prezent, toate persoanele implicate primesc îngrijiri medicale la fața locului.

 

#GazetaBrasovului

gazetabrasovului.ro

Foto – Arhivă

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult