Zilnic online

Flavia Boghiu – Incompetență fără limite

754

Prin dispoziția 2341/16.11.2020 Primarul Municipiului Brașov, o deleagă pe viceprimar Boghiu – Samoilă Flavia Ramona cu câteva atribuții printre care o pune și șefă la urbanism.

În decurs de 10 luni, aceasta doamna viceprimar a reușit sa demonstreze nu doar ca habar nu are ce înseamnă administrația locală, ci că este și dezinteresată de acest subiect. Mărturie stau nenumăratele derapaje pe care le are, și din care enumerăm afacerea BUM și tentativa de scoatere din sala a jurnaliștilor prezenți la ședința de Consiliu Local. Mai mult decât atât se pare că recurge și la presiuni asupra angajaților din primărie, cerandu-le anumite favoruri personale.

Unele dintre atribuțiile pe care aceasta le are ca viceprimar sunt și atribuții de a „ emite avizele, acordurile si autorizațiile date în competența primarului prin lege și alte acte normative, ulterior verificării și certificării de către compartimentele de specialitate din punctul de vedere al regularității, legalității și de îndeplinire a cerințelor tehnice, în domeniile de activitate ale structurilor pe care le coordoneaza”. Dar să nu ne facem iluzii prea mari, și nici să nu credem că aceste atribuții pe linie de serviciu au vreun ecou în activitatea viceprimarului.

Dar să ajungem în miezul problemei. Clădirea Bibliotecii Județene „George Barițiu” a fost construită în stil neoromânesc la capătul vestic al Aleii Rudolf între anii 1928-1930 ca sediu al Camerei de Comerț și Industrie din Brașov și este declarată monument istoric. Adresa actuală a clădirii este Bd. Eroilor nr. 33-35.

Clădirea a fost retrocedată Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Biblioteca Județeană plătind chirie pentru clădire.

Presa locală anunța în luna martie 2021 că Directorul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” din Braşov, va semna o nouă prelungire a contractului de locaţiune pentru sediul acestei instituții, contract care urma sa fie supus aprobării Consiliului Judeţean în şedinţa de plen din 31 martie.

Chiria convenită între părţi era de 23.026 lei pe lună, cu  aproximativ 55% mai puțin fată de anii precedenti deoarece de aceasta data în calcul au fost luate efectele situaţiei pandemice, precum şi constrângerile bugetare aferente, proprietarul transmițând administrației județene faptul că „Această prelungire are caracter excepţional”.

Conform BZB, proprietarul a mai declarat că „Tinând cont de aspectele pe care vi le-am sesizat în repetate rânduri – necesitatea unor reparaţii esenţiale pentru protecţia imobilului, cerinţa adecvării valorii chiriei la condiţiile pieţei, perspectiva relocării Bibliotecii pentru ca imobilul să fie redat funcţiei sale originare – vă rugăm să aveţi în vedere că această prelungire are caracter excepţional, pentru a putea permite părţilor să identifice soluţii potrivite problematicii mai sus enunţate şi aşteptărilor legitime ale Camerei de Comerţ”.

Până aici, toate lucrurile par în regulă, cei implicați în acest contract au înțeles faptul că vremurile pe care le trăim impun abordarea de noi strategii.

Dar ce legătură are viceprimarul Flavia Boghiu cu Biblioteca Județeană?

În niște imagini trimise de către un cititor, vedem niște lucrări de extindere care au loc pe lângă gardul Bibliotecii Județene, și chiar în interiorul curții ei. Și acestea nu sunt lucrări de extindere, consolidare sau renovare a clădirii, ci de extindere a localului din spatele bibliotecii, cel care s-a ridicat pe amplasamentul unui fost WC public.

Și conform informațiilor neoficiale pe care le-am obținut pe surse, lucrările se fac fără autorizație de construcție emisă de Primăria Brașov. Dealtfel, șantierul apărut acolo nu are plăcuța care din punct de vedere legal ar arată cine este beneficiarul, numărul autorizației de construcție, emitentul, data finalizării lucrărilor.

Din nou se întâmplă lucruri necurate în zona centrală a orașului, așa cum mai nou ne-a obișnuit noua administrație USR. Din nou apar construcții fără autorizare prealabilă. Din nou Primăria Brașov se face că nu vede. Și nu este prima oară. Parcometrele din Brașov nu au autorizații de construire. Nici măcar aviz de la „ cultură”. Băncile din fața Colegiului Național „ Johannes Honterus” nici atât. La fel cum și Muzeul BUM, administrat de Asociația AMURAL, a funcționat fără nici un fel de aviz sau autorizație în catacombele orașului deși a fost inaugurat cu fast chiar de către viceprimarul Flavia Boghiu.

Putem exprima fără rezerve faptul că actuala administrație USR a Brașovului nu are ce căuta pe scaunele pe care vremelnic le ocupă, deoarece lipsa de profesionalism, incapacitatea de decizie și modul de abordare deplorabil al situațiilor apărute sunt etichete care nu mai pot fi scoase. Aceasta chiar este administrare a municipiului în contra intereselor cetățenești.

 

Redacția Gazeta Brașovului

 

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult