Zilnic online

Judecătorul Cristi Danileț, exclus din magistratură din cauza postărilor de pe Tik Tok

210

Judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, a fost sancționat de Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară cu excluderea din magistratură. Sancțiunea poate fi atacată cu recurs la ÎCCJ.

Cristi Danileț a fost sancționat drept urmare a postărilor sale de pe rețeaua de socializare ,,Tik Tok” în baza art. 99 din Legea 303/2004. Acesta a fost găsit vinovat de „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.

„HOTĂRÂRE

Cu majoritate,

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtul Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, ca neîntemeiată.

Cu majoritate,

Respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârât, ca neîntemeiată.

Cu unanimitate,

Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea „900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române”

Cu majoritate,

Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe reţelele de socializare.

Cu majoritate,

În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din acelaşi act normativ

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”

Aceasta nu este prima data când judecătorul Cristi Danileț primește o sancțiune disciplinară. El a mai fost sancționat anterior cu reducerea indemnizației cu 5% pe o durată de două luni, tot drept urmare a postărilor sale de pe internet.

Danileț a anunțat că va ataca decizia, declarând:

,,Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmuleţe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul, în celălalt curăţ o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmaţie în legătură cu justiţia şi imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viaţa prea privată pentru care nu înţeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reţinută este «conduita prin care se aduce atingere imaginii justiţiei».

Soluţia s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecţia Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ şi sunt sigur că se va remedia această soluţie”

 

sursa foto: antena3.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult