George Simion a fost dat afară de la reuniunea partidelor suveraniste care a avut loc la Madrid la sfârșitul săptămânii trecute, după ce s-ar fi dus neinvitat. Ce spune analistul politic Bogdan Chirieac:
,,Dacă se confirmă şi înţeleg că au confirmat, s-a dus neinvitat la congresul suveraniştilor. Este o eroare politică majoră. AUR are o mare problemă cu etichetele care s-au pus partidului şi văd că nici nu se sinchisesc să le dea jos. AUR are, deocamdată, această mare problema. Este de mare succes şi creşte – unii spun chiar îngrijorător – în România. În schimb, nu are niciun fel de sprijin extern. Ori, în lumea de astăzi, fără sprijin extern, România fiind membră a UE, nu poţi conduce, nu poţi face politică la nivel înalt. Este extrem de greu să îşi schimbe imaginea. Problemele legate de atitudinea faţă de Holocaust, în opinia mea, nu pot fi suportate, dar poate că reuşesc domniile lor. Și cu asta am spus totul! Aici este o zonă de închis complet jocul. Nu poţi fi de acord cu un partid care nu recunoaşte ororile şi amplitudinea crimei abisale pe care o numim „Holocaust. Clar, nu avem ce discuta! Din toate punctele de vedere, orice om normal este, fără echivoc, în privinţa condamnării Holocaustului. Şi sigur că apar tot felul de alte probleme de personalităţi din istoria României care au avut un rol monstruos în această operaţiune şi care nu sunt condamnate de către AUR. Dar nu este singura problemă, mai sunt şi altele. În plan intern, Simion este foarte carismatic, este foarte harnic, creşte politic de la o apariţie la alta. În plan extern, AUR este nefrecventabil. De-aia l-au şi dat afară de la Madrid”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena3.