Fostul președinte al Rusiei, Dimitri Medvedev, amenință Europa, într-un mesaj publicat pe Twitter, cu prețuri de 2.000 de euro petru o mie de metri cubi de gaz, după decizia Germaniei de a bloca gazoductul Nord Stream 2.
„Cancelarul german Olaf Scholz a dat instrucțiuni să se oprească certificarea gazoductului Nord Stream 2. Bine. Bun venit într-o lume nouă în care europenii vor plăti în curând 2.000 de euro pentru o mie de metri cubi de gaz!”, a scris Medvedev, care este vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, pe Twitter.
Prețul gazului a crescut cu 10%, după anunțul cancelarului german și a ajuns la 900 de dolari pentru mia de metri cubi, anunță agențiile TASS și Ria Novosti.
Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat, marți, că certificarea gazoductului Nord Stream 2 nu poate continua, având în vedere ultimele acțiuni ale Rusiei.
Conducta dintre Rusia și Germania a fost finalizată în septembrie anul trecut, dar nu este încă în funcțiune.
Marți dimineață, ministrul german al energiei, Robert Habeck, a decis retragerea solicitării de autorizare a conductei dintre Rusia și Germania.
„Fără această certificare, Nord Stream 2 nu poate intra în funcțiune”, a spus Scholz într-o conferință de presă la Berlin.
Imediat după anunțul Germaniei, Comisia Europeană a transmis că furnizarea de energie pentru Europa nu va fi afectată de blocarea proiectului Nord Stream 2.
sursa: digi24.ro