Zilnic online

Grecia anunţă uciderea a şase civili din minoritatea greacă în Ucraina şi îl convoacă pe ambasadorul rus

288

Grecia a anunţat sâmbătă că şase civili din minoritatea greacă au fost ucişi şi alţi şase răniţi în urma bombardamentelor ruseşti în apropiere de Mariupol, în Ucraina.

Grecia anunță că l-a convocat luni pe ambasadorul Rusiei la Ministerul de Externe, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Bombardamentele au avut loc la periferia satelor Sartana şi Bugas, iar unul dintre cei răniţi este un copil, a precizat Ministerul de Externe.
Într-un comunicat în care a condamnat atacul, ministerul a adăugat că şeful diplomaţiei elene, Nikos Dendias, a menţionat protecţia a peste 100.000 de greci care trăiesc în Ucraina, în cadrul unei întâlniri cu omologul său rus Serghei Lavrov, cu câteva zile înainte de începerea ofensivei ruseşti.

Într-un comunicat, ambasada Rusiei la Atena şi-a exprimat sâmbătă „profunda tristeţe” faţă de aceste decese, dar a precizat că Rusia viza „exclusiv” obiective militare din Ucraina

 

Noi nu bombardăm zone populate şi sate, nici infrastructuri politice sau culturale″, a dat asigurări ambasada, adăugând că armata ucraineană şi „escadroanele naziştilor naţionalişti sunt cunoscute de ani de zile că lovesc civili.”

Avertizăm împotriva posibilităţii ca regimul de la Kiev să se folosească de comunităţile etnice greceşti şi de alte comunităţi care trăiesc în Ucraina pentru a provoca reacţii antiruseşti în străinătate”, a adăugat ambasada.

Vineri, Grecia şi-a închis ambasada la Kiev, dar şi-a sporit prezenţa consulară la Mariupol, unde prezenţa unei comunităţi greceşti datează din secolul al XVIII-lea.

În ciuda legăturilor sale istorice cu Rusia, Grecia a condamnat atacul rusesc şi a susţinut sancţiunile împotriva Moscovei.

Forţele ruse au bombardat sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, oraşele ucrainene cu artilerie şi rachete de croazieră, dar capitala Kiev a rămas sub controlul ucrainenilor.

sursa: stirileprotv.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult