Zilnic online

Masacrul făcut de ruși în Bucea îngrozește lumea: ”Sute de oameni au fost torturați și executați”

74

De la Paris la Washington și București, liderii lumii condamnă oripilați masacrele comise de ruși împotriva civililor ucraineni în Bucea ori Irpin.
Și nu este decât un exemplu, spun oficialii de la Kiev, care se așteaptă să descopere gropi comune și în alte orașe prin care au trecut trupele rusesti.

“Priviți ce nenorociți ați crescut”, li s-a adresat președintele Zelenski părinților din Rusia ai soldaților ruși vinovați de atrocitățile din Bucea.

În ciuda imaginilor zguduitoare, Moscova își permite să nege tot și chiar să acuze Kievul de falsuri în scopuri de propagandă.

În replică, liderii francez și german, precum și șeful Consiliului European, au declarat că sunt gata să adopte noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Străzi și curți presărate cu trupuri, gropi comune vizibile și din satelit, orașe întregi rase de pe fața pământului, supraviețuitori cu traume pentru restul vieții.

Rușii au minat până și cadavrele celor uciși

Asta au lăsat în urmă trupele ruse în zona Kievului. Înainte de a se retrage, soldații invadatori au ucis numeroși civili. Încă nimeni nu știe amploarea măcelului, dar de câteva zile numărul cadavrelor găsite crește înspăimântător.

Ucrainenii documentează minuțios dovezile în speranța că într-o zi vinovații vor fi trași la răspundere, într-un proces similar cu cel de la Nuremberg.

Volodimir Zelenski: ”Sute de oameni au fost uciși, torturați și executați. Cadavre pe străzi, zone minate. Chiar și cadavrele au fost minate. Se văd urmările jafurilor peste tot. Răul profund a călcat pe pământul nostru. Ucigașii, călăii, violatorii, tâlharii care îşi spun militari merită moartea pentru ce au făcut”.

Îi invit pe fostul cancelar Angela Merkel și pe fostul președinte francez Nicolas Sarkozy să vină în Bucea să vadă la ce a dus politica de concesii față de Rusia din ultimii 14 ani”.

Numai în Bucea, peste 300 de oameni ar fi fost uciși, mulți dintre ei fiind aruncați în gropi comune. Imagini din satelit arată un șanț de aproximativ 13 metri lungime săpat în curtea bisericii Sf. Andrei. Vladimir își caută aici fratele dispărut.

Rușii intrau în case și împușcau oamenii la întâmplare

Ținta principală a execuțiilor ar fi fost bărbații care ar fi participat la luptele din Donbas în anii 2014-2015.

Zoya Merchynskyi, 52 ani, văduva unui bărbat executat: ”Rușii au venit cu două mașini și doi dintre ei au început să umble din casă-n casă căutându-i pe membrii Forțelor de Apărare Teritorială. Câțiva trădători din sat le-au indicat unde să caute. Fiul meu a scăpat”.

Alții însă au fost împușcați la întâmplare.

Femeie: ”În ultima zi când au venit (rușii), un bărbat din Stekovka stătea lângă o clădire de nouă etaje. A ridicat mâinile, dar ei tot l-au împușcat. O femeie, intră în casa ei și au împușcat-o și pe ea, fără niciun motiv”.

Femeie: ”S-a dus să ia niște lemne când, deodată, rușii au început să tragă. L-au nimerit deasupra călcâiului și a căzut. Trăgătorul a strigat: “Nu țipa că trag!” și s-au întors. Dar, apoi au mai tras o dată în piciorul stâng, pe urmă în piept și în final o altă lovitură a trecut puțin pe sub tâmplă. A fost o lovitură țintită, la cap”.

”Împușcă-mă, dacă pentru asta te-a născut mama ta”

Pivnița unei case din Bucea a fost transformată de ruși în cameră de tortură. Înainte de a fi executate, victimelor li se legau mâinile la spate. Mai întâi erau împușcate în genunchi, iar glonțul fatal era tras în ceafă.

Primărița unui sat de lângă Kiev a fost omorâtă împreună cu soțul și fiul ei.

Bărbat: ”Aceștia sunt primărița noastră Olga Patrivna, soțul ei Igor Vasylevich și fiul Sasha, sunt localnicii noștri, care au fost răpiți din sat pe 23 martie”.

Poveștile oamenilor care au supraviețuit măcelului sunt cutremurătoare.

Femeie: ”Bine, i-am zis, împușcă-mă, dacă pentru asta te-a născut mama ta”.

Michael Clarke, analist Security and Defence: ”Au fost probabil și acțiunile Rosghivardia, un fel de poliție internă de genul Gestapo-ului nazist, care însoțește trupele ruse și aliniază oamenii la zid cu listele în mână. Unele dintre crime sunt menite să-i sperie pe localnici ori sunt acte de răzbunare. Dar, în primul rând, cred că avem de-a face cu un caz clasic de soldați scăpați de sub control”.

În zona Harkovului, nouă recruți ruși s-au predat ucrainenilor. Studenți în Donețk, tinerii au fost trimiși cu forța la război.

Multe sinucideri în rândul soldaților ruși

Potrivit prizonierilor, sunt multe sinucideri în rândul trupelor, în timp ce alții se rănesc deliberat ca să nu fie trimiși pe front.

Prizonier rus: ”Primul meu gând a fost s-o sun pe mama să-i spun în ce măcel am picat. Am fost amenințați cu închisoarea dacă refuzam să ne supunem ordinelor ori dezertăm. Din câte știu, riști șapte ani de închisoare pentru dezertare, iar părinții care își ascund fiii riscă doi ani”.

Ministerul Apărării de la Moscova a negat că trupele ruse ar fi ucis civili în Bucea ori Irpin și susține că imaginile sunt… “falsuri”, propagandă provocatoare menită să deraieze negocierile de pace.

Serghei Lavrov: ”La câteva zile după ce armata rusă s-a retras din Bucea, conform înțelegerii agreate, s-a făcut o înscenare, care e promovată pe toate canalele media și pe rețele de socializare de către responsabilii ucraineni și șefii lor occidentali”.

Dmitri Peskov: ”Specialiștii noștri din Ministerul Apărării au detectat indicii de contrafacere și falsuri. Faptele și cronologia evenimentelor nu susțin credibilitatea acestor acuzații”.

”Nu va fi pace până nu se face dreptate”

Michael Clarke, analist Security and Defence: ”Inițial, rușii neagă totul, apoi încearcă să ascundă și lansează tot felul de teorii pe internet în ideea că situatia e complicată, că nu există răspunsuri simple. Abia după câțiva ani recunosc, dar formulând astfel: “Da, noi am făcut-o, dar și voi faceți la fel”.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: ”Uciderea civililor este o crimă de război”.

Emmanuel Macron, președintele Franței: Suntem foarte șocați și e limpede că avem de-a face cu crime de război. Cei responsabili vor răspunde pentru ce au făcut.
Reporter: Inclusiv președintele Vladimir Putin?
Emmanuel Macron: Nu vreau să mă grăbesc, dar mi se pare clar că sunt faptele armatei ruse. Nu va fi pace până nu se face dreptate”.

Mateusz Morawiecki, premierul Poloniei: ”Trebuie să spunem pe nume masacrelor comise de soldații ruși. Este vorba de genocid”.

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU tocmai a încheiat o vizită de două zile în Moldova și în România, unde s-a întâlnit cu ucraineni refugiați.

Am fost clari când am spus că noi credem că au fost comise crime de război, în Ucraina, de ruși, de Vladimir Putin și că el și ceilalți ruși implicați în această campanie trebuie să fie trași la răspundere. Imaginile din Bucea și devastările din Ucraina ne cer acum să potrivim vorbele cu acțiunile noastre”.

Putin execută un jaf colosal prin războiul din Ucraina

Cât despre retragerea rușilor către estul și sudul Ucrainei, se înmulțesc vocile celor care cred că planul lui Putin nu a fost atât să reunifice lumea rusă, cât să securizeze dominația energetică a Rusiei.

H. R. McMaster: ”Nu s-a prea vorbit de asta, dar aceste zone – ce reprezintă doar 10% din teritoriul Ucrainei – au în subsol 90% din resursele energetice ale Ucrainei. În plus, Rusia vrea să taie accesul Ucrainei la Marea Azov și Marea Neagră”.

În sprijinul tezei că sub pretextul invaziei Putin execută un jaf colosal, analiștii invocă faptul că în estul Ucrainei se află al doilea cel mai mare zăcământ cunoscut de gaze de șist din Europa, după al Norvegiei.

Cât despre sud, Rusia dorește un coridor terestru între Donbas și Crimeea, care deține enorme zăcăminte energetice offshore.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult