Zilnic online

Peste 38 de kilograme de opiu, descoperite ascunse în două grătare metalice, la PTF Calafat

24

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat – judeţul Dolj au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, 38,6 kilograme de substanţă solidă, posibil opiu, în valoare de aproximativ 600.000 de euro. Pachetele erau învelite în plumb şi ascunse în două grătare din metal. Cercetările în cauză sunt continuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, conducătorul autocamionului fiind reţinut pentru 24 de ore.

În data de 10.04.2022, în jurul orei 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat – județul Dolj s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul unui autocamion. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, pește, încărcat din Turcia pentru societăţi din Franţa şi Italia.

În urma controlului preliminar efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în lăzile de depozitare ale remorcii, 480 de pachete cu țigări, care aveau aplicate timbre fiscale de Turcia.

Având în vedere aspectele sus-menționate, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, pe șasiul remorcii, în compartimentul pentru depozitare, au fost descoperite două grătare din metal. Acestea erau prevăzute cu câte un spațiu de colectare, închis ermetic prin sudare.

Existând suspiciunea că în acele spații s-ar putea afla bunuri interzise la deținere, polițiștii de frontieră au procedat la desfacerea acestora.

Astfel, s-a constatat faptul că fiecare cutie conține câte un pachet, acoperit în material din plumb, în interiorul căruia se afla o substanță solidă de culoare maronie (posibil opiu), în cantitate totală de 38,6 kilograme. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 600.000 euro.

Întreaga cantitate de substanță va fi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR.

În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi BCCO Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, cetăţeanul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult