Zilnic online

Volodimir Zelenski: Europenii ″pot fie să oprească Rusia, fie să piardă toată Europa de Est”

49

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut, miercuri, Europei să acţioneze mai rapid împotriva Rusiei, susţinând că europenii ″pot fie să oprească Rusia, fie să piardă toată Europa de Est″⁣.
″Dacă Europa pierde timpul, Rusia va folosi acest timp pentru a extinde zona de război către alte ţări″⁣, a spus Zelenski într-un discurs în faţa parlamentului eston, transmite AFP.

În această intervenţie, preşedintele ucrainean a acuzat Rusia că foloseşte în Ucraina bombe cu fosfor şi tactici de teroare împotriva civililor, relatează Reuters.

″Armata rusă foloseşte toate tipurile de artilerie, toate tipurile de rachete, bombe aeriene şi în special bombe cu fosfor împotriva districtelor rezidenţiale şi infrastructurii civile″⁣, a susţinut Zelenski în discursul adresat parlamentului eston. ″⁣Aceasta este teroare evidentă împotriva populaţiei civile″⁣, a adăugat el, fără a prezenta dovezi.

Zelenski susține că Rusia deportează cu forţa ucraineni

Zelenski a mai susţinut, din nou fără dovezi, că Rusia deportează cu forţa ucraineni. Pe de altă parte, el a apreciat că sancţiunile împotriva Rusiei, pe care le doreşte intensificate, sunt singura cale de a determina Moscova să accepte condiţiile de pace.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a estimat în ziua anterioară că negocierile de pace cu Ucraina au ajuns într-un punct mort, transmiţând astfel un semnal că războiul pe care l-a declanşat prin invazia asupra acestei ţări ar putea fi de durată. El a acuzat Ucraina că a revenit asupra unor propuneri prezentate la negocierile desfăşurate la Istanbul luna trecută, Kievul dorind acum, potrivit lui Putin, ca garanţiile de securitate pentru Ucraina să se extindă şi asupra Crimeii şi Donbasului.

În acest timp, autorităţile ucrainene, SUA şi Marea Britanie verifică informaţii despre posibila folosire a unor arme chimice de către trupele ruse în oraşul Mariupol. Zelenski însuşi a spus că deocamdată nu poate afirma cu certitudine că un asemenea atac a avut loc.

Se aşteaptă la o ofensivă rusă în est

Armata ucraineană se aşteaptă la o ofensivă rusă în est, partea Ucrainei devenită ţinta prioritară a Kremlinului după retragerea trupelor ruse din jurul Kievului şi din nordul Ucrainei. Rusia îşi regrupează forţele pentru această ofensivă, dar ploile puternice din acea zonă fac ca deocamdată ea să fie dificil de lansat.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult