Zilnic online

Primul segment de drum expres din România va fi deschis joi. Când va fi gata lotul următor

43

Autoritățile se pregătesc să inaugureze primul drum expres din România.
Este drept, vorbim doar de 16 kilometri din șoseaua care leagă Craiova de Pitești, adică varianta de ocolire a orașului Balș, din județul Olt. Seamănă cu o autostradă, dar este cu patru metri mai îngustă, cu mai puține elemente de securitate, prin urmare și limita de viteză este mai mică.

Segmentul face parte din tronsonul Balș – Slatina și va fi o variantă ocolitoare, mai ales că vorbim de cele mai aglomerate două orașe de pe traseu. Până în vară vor fi gata alți 20 de kilometri, care vor completa drumul până la Slatina. De lucrări se ocupă un construtor român, care ar trebui să termine până în 2024 trei dintre cele patru tronsoane.

Ionuț Ciurea, Pro Infrastructura: “După toate probabilitățile, mâine se va merge pe ceea ce se numește Centura Balș. Acest tronson 2 mai are încă un lot, lotul 2, Centura Slatina. Așa zisa Centură a Slatinei o să fie gata cel mai probabil cel mai târziu în luna iunie. Tot drumul între Craiova și Pitești o să fie gata cel mai devreme în doi ani din acest moment”.

Și prima parte a drumului expres, de la Craiova la Balș, ar fi trebuit să fie gata anul acesta, conform contractului. De acest segment se ocupă un constructor italian, care a avut probleme cu autorizațiile, iar acum stadiul lucrărilor nu depășește 50%.

Ionuț Ciurea, Pro Infrastructura: “Ne vine greu să credem că o să și termine în acest an, pentru că în acest ritm pe care îl are acum nu o să se întâmple. Cel mai probabil o să ne ducem acolo anul viitor, cam în luna mai. Încă un an de zile”.

Limita de viteză va fi, deocamdată, de 100 de km/oră, însă curând ar putea crește la 120, după ce președintele va promulga legea recent aprobată, prin care se crește viteza maximă pe drumurile expres din România.
Drumul Craiova – Pitești are 120 de kilometri, iar un kilometru costă aproape 8 milioane de euro. Lucrările pentru întregul drum se apropie de un miliard de euro, 85% fiind bani europeni.

Sursa: stirileprotv.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult