Polițele de asigurare emise de City Insurance încetează pe 11 mai, chiar dacă perioada de valabilitate depășește această dată. Astfel, clienții trebuie să-și facă o nouă asigurare, la altă firmă
Polițele încetează de drept pe 11 mai ca urmare a termenului de 90 de zile scurs de la înregistrarea în instanță a dosarului falimentului City Insurance. Șoferii care mai au polițe emise de această societate pot cere înapoi banii pentru perioada de valabilitate rămasă. De asemenea, pentru a nu fi sancționați, trebuie să încheie o nouă poliță RCA de la altă societate de asigurare. Aproape 500 de mii de clienți sunt în această situație.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) explică într-un comunicat de presă: “Tribunalul București a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment formulată de A.S.F. pe numele societății SAR City Insurance S.A. pe data de 9 februarie 2022, iar conform Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, articolul 262 «în termen de 90 de zilede la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, polițele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept; în aceleași condiții, se vor denunța și contractele de reasigurare»”.
ASF amintește care sunt sancțiunile în vigoare pentru șoferii care circulă cu mașini neasigurate: “Amenda pentru absența unei asigurări RCA este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. În baza Codului Rutier, Poliția poate decide, ca măsuri suplimentare, reținerea certificatului de înmatriculare al mașini sau reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare”.