Zilnic online

Slovacia va solicita o scutire de la embargoul UE asupra importurilor de petrol din Rusia

17

Slovacia va solicita o scutire de la orice embargo impus asupra petrolului rus agreat de Uniunea Europeană în următorul său pachet de sancţiuni aplicat Moscovei.
Anunțul a fost făcut de Ministerul Economiei din Slovacia, conform Reuters, citat de News. Măsurile UE vor fi luate în urma războiului început de Rusia în Ucraina.

Comisia Europeană pregăteşte un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi se preconizează că va finaliza documentul marţi.

Ce spune Slovacia despre renunțarea la petrolul rusesc

Slovacia primeşte aproape întreaga cantitate de ţiţei importat de la Rusia, iar Bratislava a anunţat că are rezerve pentru 120 de zile.

„Dacă este vorba de un embargo aprobat asupra petrolului rusesc ca parte a unui pachet suplimentar de sancţiuni împotriva Rusiei, atunci Slovacia va solicita o scutire,” a spus Ministerul pentru Reuters.

Ministerul slovac al Economiei a menţionat că procesarea diferitelor tipuri de petrol nu a fost imediat posibilă, iar schimbarea tehnologiei este dificilă din punct de vedere financiar şi necesită mult timp.

„De aceea, solicităm o perioadă de tranziţie mai extinsă în ceea ce priveşte petrolul transportat prin conducte,” a mai comunicat Ministerul.

Ce spune UE despre cerințele Slovaciei și Ungariei de a fi scutite de embargoul petrolului rusesc

Doi oficiali ai Uniunii Europene au declarat, luni, că executivul UE ar putea scuti Slovacia şi Ungaria de un embargo privind cumpărarea petrolului din Rusia, având în vedere dependenţa celor două state de ţiţeiul rusesc.

Comisia Europeană va finaliza, cel mai probabil marţi, documentul referitor la următorul şi al şaselea pachet de sancţiuni impus de UE Rusiei în urma războiului său din Ucraina, care ar include interzicerea cumpărării petrolului rusesc, deoarece exporturile de petrol reprezintă o sursă majoră de venituri a Moscovei.

Ungaria, care este foarte dependentă de petrolul provenit din Rusia, a precizat în repetate rânduri că nu va adera la sancţiunile care vizează energia. Slovacia este, de asemenea, unul dintre statele membre UE cele mai dependente de combustibilii fosili proveniţi din Rusia.

Pentru a menţine unitatea blocului compus din 27 de state, Comisia ar putea oferi Slovaciei şi Ungariei „o scutire sau o perioadă lungă de tranziţie”, a menţionat unul dintre oficiali.

Ce spune Ungaria despre embargoul Uniunii Europene

Embargoul asupra petrolului rusesc va fi introdus treptat, iar cel mai probabil va intra în vigoare în totalitate de la începutul anului viitor, au mai spus oficialii.

Pachetul urmează să fie prezentat ambasadorilor guvernelor UE miercuri.

Ungaria se opune în continuare oricărui embargo al Uniunii Europene asupra importurilor de petrol şi gaze din Rusia, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs.

„Poziţia maghiară cu privire la orice embargo care vizează petrolul şi gaze nu s-a schimbat: nu îi sprijinim [Uniunea Europeană]”, a scris Kovacs într-un e-mail adresat Reuters.

Sursa: stirileprotv.ro

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult