Zilnic online

Ponderas Academic Hospital este singurul Centru de Excelență în Chirurgia Robotică din România

45

Ponderas Academic Hospital a fost desemnat Centru de Excelență în Chirurgia Robotică de către Surgical Review Corporation (SRC), fiind primul Centru de Chirurgie Robotică cu recunoaștere internațională din România.
Acreditarea are la bază experiența câștigată de echipa medicală în ultimii 5 ani, cu peste 1.300 de cazuri operate robotic din multiple specialități și vine ca o recunoaștere a rezultatelor obținute în urma unui proces riguros de evaluare. Echipa multidisciplinară formată din 8 medici acreditați robotic și cu o vastă experiență în chirurgia laparoscopică este coordonată de Prof. Dr. Cătălin Copăescu, Chirurg de Excelență în Chirurgia Robotică.
Toate operațiile efectuate robotic sau asistate robotic au fost evaluate de SRC din perspectiva numărului de cazuri tratate, a tehnicii chirurgicale utilizate, a numărului mic de complicații postoperatorii, a perioadei scurte de spitalizare și a rezultatelor obținute, precum și a protocoalelor și circuitelor dedicate specific chirurgiei robotice.

Prof. Dr. Cătălin Copăescu, Chirurg de Excelență în Chirurgia Robotică, mânuiește robotul daVinci Xi cu ajutorul căruia pacienții cu tumori hepatice, pancreatice și colorectale beneficiază de o procedură chirurgicală de precizie și recuperare rapidă.

Robotul este o extensie a mâinii chirurgului.

Utilizarea roboților medicali se bucură de un interes crescut pentru multiple specialități chirurgicale. Pot fi tratate robotic atat afecțiuni benigne (hernii, eventratii, fibromatoza uterină), cât și afecțiuni maligne (tumori mediastinale, esofagiene, pulmonare, pancreatice, colorectale, ginecologice, urologice).

Treptat, abordul robotic a devenit prima indicație în tratamentul anumitor patologii.

Acuratețe sporită pentru medic, beneficii multiple pentru pacient.

Pentru chirurg, robotul îmbunătățește abilitățile tehnice, dexteritatea și vizibilitatea în câmpul operator și astfel crește, direct proporțional, precizia intervenției chirurgicale, oferind totodată tratament personalizat, adaptat pentru fiecare pacient.

„Mi s-a părut de domeniul SF-ului să mă operez cu un robot, dar, datorită lui, nu am trecut printr-o intervenție complicată și recuperarea a fost foarte ușoară. Am căutat și am ales cea mai bună variantă pentru mine” – Cristina, pacient operat robotic în Ponderas.

Cât de multe am putea face dacă am vedea mai bine, de 10 ori mai bine?

Prin chirurgia robotică, pacientul primește cel mai bun tratament chirurgical cu risc redus de complicații, spitalizare redusă și recuperare rapidă. Dacă o intervenție de chirurgie clasică presupune o perioadă prelungită de spitalizare de cel puțin 1 săptămână, chirurgia minim-invazivă oferă avantajul unei spitalizări reduse, de doar 24 de ore în cazul unor anumite patologii.

Excelența în Chirurgia Robotică Multidisciplinară

Fie că vorbim de afecțiuni urologice, digestive, toracice, ortopedice, ginecologice sau defecte la nivelul peretelui abdominal, acestea pot beneficia de toate avantajele chirurgiei robotice.

Robotul daVinci Xi, standardul de aur în chirurgie

În ecosistemul intervențiilor cu robotul daVinci Xi, chirurgul efectuează operația de la o consolă, reușind să controleze brațele robotice intuitiv și să opereze dintr-o poziție ergonomică și confortabilă.

Robotul chirurgical daVinci Xi permite efectuarea de operații complexe, cu incizii minime, de maximum 3-4 centimetri, față de chirurgia clasică, deschisă, cu incizii mari, uneori de peste 15 centimetri.

Medicul chirurg folosește instrumente chirurgicale miniaturizate, de ordinul milimetrilor, acestea fiind montate pe trei brațe robotice separate, care au capacitatea de a se roti în 7 direcții, oferind chirurgului libertate de mișcare și o precizie superioară mâinii umane, la 540 de grade. Al patrulea braț are o cameră video 3D care ghidează chirurgul în timpul procedurii și îi oferă o vedere mărită de aproximativ 10 ori.

Robotul Mako, singurul robot ortopedic din Europa de Est

Robotul Mako utilizat în cadrul Centrului de Excelență în Ortopedie din Ponderas Academic Hospital, oferă fiecărui pacient o experiență chirurgicală personalizată.

Folosind un model 3D virtual, Mako permite medicilor chirurgi să realizeze proteze personalizate pe anatomia fiecărui pacient. Astfel, există un plan clar și sigur pentru modul în care chirurgul va poziționa implantul, înainte de a intra în sala de operație.

În timpul operației, asistat de robotul Mako, medicul chirurg poate realiza intervenția și poate efectua ajustările necesare, la cel mai ridicat nivel de precizie.

Postoperator, pacienții care aleg intervenția cu ajutorul tehnologiei Mako au parte de o recuperare mult mai ușoară și mai rapidă și, pe termen lung, reușesc să facă o mișcare foarte naturală și aproape să uite că au o proteză.

De la echipa multidisciplinară la Centru de Excelență în Chirurgia Robotică

Ponderas Academic Hospital, parte a rețelei de sănatăte Regina Maria, este singurul spital privat din România cu 9 acreditări internaționale. Acestea atestă excelența în chirurgie, calitatea actului medical și respectarea standardelor internaționale în siguranța pacientului. Spitalul oferă servicii medicale complete, integrate (spital, policlinică, imagistică) cu toate specialitățile medicale și chirurgicale.

Evaluarea preoperatorie a pacienților se realizează în cadru multidisciplinar și se poate face într-o singură zi.

Beneficiile evaluării multidisciplinare sunt legate de faptul că un singur doctor poate oferi opțiuni limitate, dar o echipă multidisciplinară care evaluează pacientul poate oferi mai multe opțiuni și, uneori, chiar rezultate mai bune.

În Ponderas Academic Hospital, fiecare caz oncologic este evaluat de o comisie multidisciplinară, numită Tumor Board, la care participă medici chirurgi, oncologi, imagiști, anatomopatologi și radioterapeuți care vor stabili cea mai bună conduită terapeutică și abordare pentru fiecare pacient, pe baza protocoalelor și recomandărilor internaționale.

Să fii cea mai bună versiune a ta atunci când operezi

Când au la îndemână cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume, robotul daVinci Xi, medicii efectuează intervenții chirurgicale complexe cu precizie milimetrică, în deplină siguranță.

„În Ponderas Academic Hospital, daVinci Xi permite abordarea unor specialități diferite. Acesta este standarul chirurgiei. Nu în viitor, ci astăzi. Pentru că minim-invaziv înseamnă mai bine, complicații reduse și o recuperare mai bună pentru pacient.” – Prof. Dr. Cătălin Copaescu

Prof. Dr. Cătălin Copăescu, directorul medical Ponderas Academic Hospital, este unul dintre fondatorii primului program integrat de chirurgie minim invazivă și robotică din România, program în care medicii învață să lucreze cu noile tehnologii.

Pe baza experienței îndelungate, a primit acreditarea pentru Chirurg de Excelență în Chirurgie Robotică și este coordonatorul departamentului de Chirurgie Robotică din Ponderas Academic Hospital.

Sursa: Biziday

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult