Zilnic online

Elevii români au obținut șase medalii și s-au clasat pe locul I pe echipe la ediția de anul acesta a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru seniori, desfășurată în Cipru

29

Lotul olimpic de matematică al României a obținut 6 medalii (două medalii de aur, trei medalii de argint și o medalie de bronz) și locul I pe echipe la a XXXIX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Matematică (BMO) pentru seniori (4 – 9 mai, Agros, Cipru)”, informează Ministerul Educației într-un comunicat.

Echipa României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (lider de echipă) și lect. dr. Mihai Chiş de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara (lider adjunct).

Medaliații cu aur sunt Andrei Moldovan (clasa a XI-a) și David-Andrei Anghel (clasa a X-a)elevi la Liceul Internațional de Informatică din București.

Medaliile de argint au fost adjudecate de Diana Țolu (clasa a XII-a) și Robert Dragomirescu (clasa a XI-a), elevi la Liceul Internațional de Informatică din București, respectiv Andrei-Giovani Chiriță (clasa a X-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București).

Radu-Andrei Lecoiu, elev în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică din București, a obținut medalia de bronz.

În clasamentul țărilor participante, performanțele individuale cumulate au plasat România pe locul I (cu un total de 168 de puncte din 240 posibile).

La ediţia din acest an a Olimpiadei Balcanice pentru seniori (competiţie de nivel regional), prima în format fizic după anul 2019, au participat echipe din 15 state: Albania, Bosnia şi Herțegovina, Bulgaria, Cipru, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Republica Moldova, România şi Serbia (state membre cu statut permanent) şi Arabia Saudită, Azerbaidjan, Italia, Kazahstan şi Marea Britanie (invitate).

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult