Zilnic online

China a trimis din nou 30 de avioane militare în zona de apărare aeriană a Taiwanului, în cea mai mare astfel de incursiune din ianuarie până în prezent. Au fost interceptate de forțele aeriene taiwaneze

52

Ministerul Apărării din Taiwan a transmis că forțele aeriene au intervenit pentru a avertiza aeronavele chineze, în timp ce sistemele de rachete au efectuat acțiuni de monitorizare a avioanelor de luptă ale Beijingului. Potrivit ministerului, aeronavele chineze au survolat o zonă la nord-est de insula Pratas, administrată de Taiwan.

Nu au fost trase focuri de armă, iar aeronavele chineze nu au pătruns în spațiul aerian propriu-zis al Taiwanului.

Este cea mai mare incursiune a forțelor aeriene chineze în Taiwan din 23 ianuarie, când 39 de aeronave ale Beijingului au intrat în zona de identificare aeriană a statului insular. Ministerul Apărării al Chinei nu a făcut încă niciun comentariu, dar, în trecut, Beijingul a precizat că astfel de misiuni “au rolul de a proteja suveranitatea țării”.

Taiwanul spune că activitățile militare repetate ale Chinei sunt concepute pentru a epuiza forțele statului insular prin implicarea continuă a acestora, dar și pentru a testa răspunsul țării la o situație de criză.

AdvertisementAnterior, președintele american Joe Biden a declarat că SUA vor interveni militar pentru a apăra Taiwanul în cazul unui atac al Chinei. Beijingul a răspuns la afirmațiile președintelui Biden și a transmis că “situația Taiwanului este doar problema Chinei” și a îndemnat Washingtonul să nu subestimeze “voința poporului chinez de a-și apăra suveranitatea și integritatea teritorială”.

 

Sursa: Biziday

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult