Românii aveau în 2020 o speranță de “viață sănătoasă” de 60 de ani (vârsta preconizată pentru ca o persoană să trăiască fără probleme de sănătate). Nivelul, cu patru ani sub media UE
Biroul european de statistică a calculat o medie de viață sănătoasă la naștere de 64,5 ani la femei și de 63,5 ani la bărbați, la nivelul anului 2020. Pentru fiecare stat membru, aceste repere diferă. În cazul României, femeile au la naștere o speranță de viață sănătoasă de 60,5 ani, iar bărbații de 59,3 ani.
Suedezii se bucură de cea mai mare speranță de viață sănătoasă din rândul țărilor europene, în timp ce letonii sunt pe ultimul loc.
Speranța de viață sănătoasă la naștere nu trebuie confundată cu speranța de viață, care se întinde pe o perioadă mai lungă și cuprinde și ”anii bătrâneții”, când persoanele încep să se confrunte cu boli sau probleme de sănătate specifice vârstei care le afectează traiul. Speranța de viață era de 83,2 ani pentru femeile din UE în 2020, iar pentru bărbați era de 77,5 ani. Concret, speranța de viață sănătoasă reprezintă numărul de ani preconizat pentru ca o persoană să trăiască fără probleme de sănătate. Anii sănătoși de viață reprezintă 78% din speranța de viață.