Zilnic online

Accident grav pe drumul dintre Borșa și Vișeu de Sus (DN18), la Moisei. Un autocar în care se aflau 50 de persoane a ieșit în afara carosabilului și a lovit o casă. Sunt șase persoane rănite. A fost activat Planul Roșu

71

Accidentul s-a produs în această după-amiază pe DN18, pe raza localității Moisei din județul Maramureș, când un autocar în care se aflau 51 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a izbit de o casă din apropiere. Presa locală relatează că accidentul s-a produs după ce un cauciuc al autocarului a explodat.

Din primele informații, șase persoane au fost rănite, dintre care una se află în stop cardio respirator, trei au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe Borșa, iar alte două primesc îngrijiri medicale la locul evenimentului. Ceilalți pasageri sunt în stare bună.

Pentru gestionarea eficientă a situației, a fost activat Planul Roșu de intervenție. DSU precizează că la fața locului acționează două mașini de stingere, două echipaje de descarcerare, patru ambulanțe SMURD, patru ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și un elicopter.

De asemenea, au fost suplimentate forțele de intervenție de la nivelul ISU Bistrița-Năsăud cu încă două ambulanțe SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple și un punct medical avansat.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult