Zilnic online

Miliardarul Bernie Ecclestone, fostul șef al circuitelor de Formula 1, a fost pus sub acuzare pentru evaziune fiscală. Este suspectat că și-ar fi ascuns 400 de milioane de lire în conturi deschise în străinătate pentru a nu plăti taxe

142

Autoritățile britanice au anunțat că au desfășurat “o investigație internațională complexă”, în cazul lui Bernie Ecclestone. Miliardarul britanic, acum în vârstă de 91 de ani, va trebui astfel să se prezinte în fața judecătorilor pe 22 august. Potrivit Forbes, averea sa depășește 3 miliarde de dolari. A fost directorul Formulei 1 până în 2017, când aceasta a fost cumpărată pentru 8 miliarde de dolari de către Liberty Media, deținută de miliardarul John Malone.

Ecclestone are un birou la Londra, dar își petrece cea mai mare parte a timpului în străinătate, în Elveția, la Ibiza (Spania) și în Brazilia. De altfel, în luna mai, a fost arestat de poliția braziliană după ce i s-a descoperit o armă în bagaj în timp ce încerca să părăsească țara. Ecclestone a mai fost implicat într-un scandal luna trecută, când a afirmat că “Vladimir Putin este o persoană de primă clasă, aș încasa un glonț pentru el”. Ulterior, a revenit asupra declarației și a spus că își cere scuze și nu sprijină invadarea Ucrainei.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult