Zilnic online

Înmatriculările de mașini electrice noi au crescut cu 28% în prima jumătate a anului în UE, față de perioada similară din 2021. Scădere de 30% pentru mașinile diesel și de 22% pentru cele pe benzină

58

Într-un comunicat de presă, Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA) anunță că în prima jumătate a anului au fost vândute 803 mii de mașini diesel noi în toată Uniunea Europeană, cu 30% mai puține față de perioada similară din 2021. În același interval, au fost înmatriculate 1,74 de milioane de mașini noi alimentate cu benzină, cu 22% mai puține decât între ianuarie și iunie 2021.

În schimb, vânzările de mașini electrice au cunoscut o creștere de 28% în prima jumătate a anului, până la un total de 457 de mii de unități. La finalul celui de-al doilea trimestru al acestui an, cota lor de piață a ajuns până la aproape 10%.

Potrivit datelor prezentate de ACEA, în România au fost înmatriculate peste 4.400 de mașini electrice în prima jumătate a anului, de cinci ori mai multe decât anul trecut în aceeași perioadă. În cazul automobilelor diesel, s-a înregistrat o scădere de 22% până la 7.900 de unități, iar în cazul celor pe benzină s-a putut observa o creștere de 20% până la 23.400 de unități.

Obțineți actualizări în timp real direct pe dispozitivul dvs., abonați-vă acum.

Abonează-te la newsletter
Înscrieți-vă aici pentru a primi cele mai recente știri, actualizări și oferte speciale livrate direct în căsuța dvs. de e-mail.
Te poți dezabona oricând!

Acest site folosește cookies. Utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie. DA, ACCEPT Mai mult